Conduceau tractoare radiate din circulație, unul fără permis

La data de 3 august a.c., în jurul orei 17,00, pe DJ 105A, în afara localității Marpod, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control două tractoare agricole, conduse de către doi bărbați, unul în vârstă de 43 de ani, celălalt în vârstă de 55 de ani, ambii domiciliați în comuna Roșia.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

Din verificări a reieșit că bărbatul în vârstă de 43 de ani nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar tractorul este radiat din circulație.

Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

De asemenea, polițiștii au constatat că și tractorul condus de către bărbatul în vârstă de 55 de ani este radiat din circulație, pe numele acestui șofer fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*