La data de 23 iulie a.c., în jurul orei 23:22, în localitatea Miercurea Sibiului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Ilie Măcelariu, DN 1, km. 344 + 600 m, de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în județul Alba.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Întrucât în urma testării șoferului au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în scopul stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
Analizele toxicologice au confirmat prezența unei substanțe psihoactive în organism.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.












