Concursul „Arena Creației” al Fundației „Educația Mâine” și-a desemnat câștigătorii

Concursul Arena Creației organizat de Fundația Educația Mâine a ajuns la final.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

În cursul zilei de ieri, 1 iunie, juriul a decis cine sunt câștigătorii concursului care vor primi premii în bani.

Misiunea juriului nu a fost una ușoară ținând cont de faptul că în concurs au participat elevi din 70 de unități de învățământ din 28 de județe, care au prezentat un număr total de 435 de exponate realizate din deșeuri.

Jurizarea s-a făcut pe două categorii de vârstă. Prima gimnaziu, liceu, universitate, iar a doua grădiniță, școală primară.

La prima categorie Premiul I a fost câștigat de sibianca David Denisa Elena, elevă în clasa a XII-a S la Liceul Onisifor Ghibu din Sibiu, cu lucrarea „Eu sunt robotul Alnemagave”.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

Lucrarea a fost realizată sub îndrumarea prof. Horotan Ramona Aurelia și a fost creată din cabluri și plastic 100% reciclat.

Premiul II a fost obțiut de către elevii: Galan Damian, Aioanei Samuel, Coroblea Gabriel, de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, județul Suceava. Ce trei sunt elevi în clasa a X-a Dp Învățământ profesional, specializarea: lăcătuș mecanic. Au prezentat lucrarea „Robot sudor” lucrare realizată sub îndrumarea profesorilor coordonatori: Surugiu Ioan și Hrițcu Petrișor.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

Exponatul este realizat în timpul orelor de Instruire Practică din piese auto rezultate în urma demontării unui motor auto și alte resturi metalice. Exponatul este obținut prin asamblare prin sudare cu arc electric și vopsire.

Premiul III a fost obținut de către studenta Universității Petrol-Gaze din Ploiești Dragomirescu Alexandra Fabiana care a prezentat lucrarea „Aeroplanul-Traian Vuia.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

La aceeași categorie juriul a acordat și un număr de 9 mențiuni.

La cea de a doua categorie, grădiniță, școală primară, Premiul I a fost câștigat de elevul Mărcușiu-Ananie Tudor de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea. Lucrarea sa, „Portret reciclART” a fost realizat sub îndrumarea profesoarelor Haidu Anca și Jurj Maria.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

Premiul II la aceeași categorie de vârstă a fost câștigat Sisu Octavia, elevă în clasa a IV-a la Liceul Tehnologic Topraisar din județul Constanța, cu lucrarea „Bufnița reciclabilă” realizată sub îndrumarea profesoarei Ciobanu Ionela.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

Premiul III a fost obținut de către Ungureanu Daria-Maria, elevă în clasa I la Liceul Tehnologic Văleni din județul Olt, cu lucrarea „Ghiveciul fioros” realizată sub îndrumarea profesoarei Șofaru Felicia-Georgiana.

Foto: Facebook Arena Creației, Ediția a I a

Juriul a acordat și la această categorie de vârstă un număr de 12 mențiuni.

Toate exponatele înscrise in concurs în perioada 15-31 mai 2024, au fost apreciate si urmărite din România și străinătate din țări ca: SUA, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Austria, Belgia, Franța, Republica Moldova, de peste 4700 de persoane, și apreciate de 3900 de urmăritori pe pagina de Facebook

https://web.facebook.com/profile.php?id=100065281280588&_rdc=1&_rdrP

Premiile concurenților au fost oferite prin sponsorizări de Fundația „Educația Mâine”, S.C. Unimat SRL, Tracon SRL, S.C. Soma SRL și Nicmetnef SRL.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*