Concert caritabil de Crăciun azi la Biserica Ursulinelor

Astăzi, 21 decembrie, începând cu ora 19:00, are loc concertul de colinde al cvintetului de suflători Tromba Felix, la Biserica Ursulinelor din Sibiu.

FOTO: organizatori

Format parțial din muzicieni ai Filarmonicii de Stat Sibiu, cvintetul propune un repertoriu format din cele mai frumoase și bine-cunoscute colinde și cântece de Crăciun, atât de potrivite cu timbrul instrumentelor de alamă. Tromba Felix înseamnă: Medve Sandor (trompetă), David Jurca-Zorlențan (trompetă), Alin-Ștefan Roman (corn), Ion Palagniuc (trombon), Gheorghe Simion Ianța (tubă)

Intrarea la concert va fi gratuită însă muzicienii încurajează publicul să ofere donații ce se vor folosi pentru a oferi mici bucurii de Crăciun copiilor de la Centrul de Plasament Gulliver de pe strada Hegel numărul 14. Muzicienii vor merge să îi colinde pe copiii și adolescenții din centru vineri, 22 decembrie, și speră că vor putea, odată cu colindul, să le ofere și mici cadouri copiilor mai puțin norocoși, din donațiile de la concertul de joi de la Biserica Ursulinelor.

Evenimentul este potrivit pentru toate vârstele dar mai ales pentru familii cu copii, membrii cvintetului fiind implicați de-a lungul anului într-o mulțime de proiecte educative, împreună cu orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu dar și individual.

După recitalul pe care Tromba Felix îl va oferi copiilor din Centrul de Plasament Gulliver trupa va mai susține un moment artistic tot vineri, 22 decembrie începând cu ora 18:00 în cadrul evenimentului Christmas at the Palace din curtea Muzeului Național Brukenthal. Christmas at the Palace este un eveniment organizat în cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu și a oferit sibienilor o scenă nouă, nonconformistă și plină de culoare pe tot parcursul lunii decembrie, spre bucuria turiștilor care au vizitat Sibiul dar și a localnicilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*