Comuna Tilișca racordată la rețeaua de gaze naturale. Aproximativ 850 de gospodării vor beneficia de investiție

Locuitorii comunei Tilișca și ai satului aparținător Rod beneficiază de rețeaua de distribuție a gazelor naturale, odată cu punerea în funcțiune a investiției realizate cu sprijin guvernamental și din fonduri europene. La inaugurarea sistemului de distribuție a gazelor naturale  au participat și prefectul județului Mircea Crețu, președinta CJ Daniela Cîmpean, deputata PNL Raluca Turcan, deputatul PSD Bogdan Trif și primarul comunei.  Aproximativ 850 de gospodării din comună vor avea acces la noua utilitate.

Sursă foto: Prefectura Sibiu

Investiția cuprinde o rețea de distribuție de aproximativ 65 de kilometri, dintre care 22 de kilometri reprezintă conducta principală care face legătura între Stația de Reglare-Măsurare din Tilișca și localitatea Jina. Proiectul a fost realizat cu sprijin financiar guvernamental și european, în condițiile în care bugetele locale nu ar fi putut susține singure o investiție de asemenea amploare, mai ales având în vedere specificul geografic și distanțele dintre localități.

Introducerea gazului metan vine în continuarea unei alte investiții importante realizate recent în comună: rețeaua de alimentare cu apă potabilă, implementată cu fonduri europene în parteneriat cu Apă-Canal Sibiu.

Autoritățile locale au anunțat că următoarea prioritate este realizarea rețelei de canalizare.

Sursă foto: Prefectura Sibiu