Complexul pentru sport și agrement Lacul Binder se redeschide de miercuri

Complexul pentru sport și agrement Lacul Binder se redeschide de miercuri, 1 mai, pentru sezonul cald.

FOTO: Primăria Sibiu

„Pentru că urmează minivacanța de 1 mai și de Paști și pentru că temperaturile sunt ridicate, am decis să deschidem de la 1 mai întreg Complexul, atât pentru practicarea sporturilor nautice, cât și plaja cu șezlonguri, locul de joacă plutitor și terenurile de volei de pe plajă. Sibienii, dar și turiștii care ne vizitează orașul în această perioadă, sunt așteptați aici pentru a-și petrece timpul liber”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Iată cum vă puteți petrece timpul liber la Lacul Binder:

  • Practicați sporturi nautice: wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și caiac. Dacă nu aveți echipamentul necesar, îl puteți închiria din locație. Reamintim că instalația de transport pe cablu pentru wakeboarding și ski nautic este singura de acest tip din Transilvania din punct de vedere al lungimii cablului.
  • Faceți o plimbare pe aleile care înconjoară lacul și relaxare pe pontoane și pe plaja verde. Chiar dacă e situat în oraș, Lacul Binder oferă liniște și un cadru natural frumos. Terasa panoramică este locul perfect pentru o cafea.
  • Folosiți cele două terenuri de volei de pe plajă care pot fi utilizate gratuit.
  • Relaxați-vă în aer liber pe șezlongurile de pe plajă, chiar dacă nu înotați.

Câteva informații utile:

  • Tarifele pot fi consultate aici: https://laculbinder.ro/preturi/
  • Programul:Complexul este deschis de marți până duminică, de la ora 10.00 la ora 20.00, iar pentru plimbare se poate intra până la ora 23.00. Prin excepție, duminică, 5 mai, prima zi de Paști, Complexul va fi închis, urmând însă să fie deschis luni, 6 mai.
  • Programați-vă simplu și rapid pe laculbinder.ro sau cumpărați un abonament online pentru sporturile nautice, de pe site-ul Complexului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*