Ciprian Faraon: ”Sibiul are nevoie de un centru adecvat de ingrijire paliativă” (CP)

Prezent la un eveniment al HOSPICE Casa Speranței Edelweiss Ball, ce a avut loc la Clubul Diplomatic din București, Ciprian Faraon, președintele Organizației Municipale Forța Dreptei Sibiu a postat un mesaj emoționant pe pagina de facebook, despre necesitatea înființării unui centru adecvat de ingrijire paliativă pentru bolnavii de cancer, la Sibiu.

Foto: Ciprian Faraon și Andrew Noble, ambasador al Marii Britanii în Romania

”Bucuros să primesc invitația Excelenței Sale, domnul Andrew Noble, ambasador al Marii Britanii în Romania, în legătură cu evenimentul HOSPICE Casa Speranței Edelweiss Ball ce a avut loc la Clubul Diplomatic din București în data de 14 Iunie 2023.

Cu acest prilej, i-am adresat o invitație domnului Ambasador de a (re)vizita Sibiul, oferindu-mă să-i fiu gazdă, domnia sa mărturisindu-mi ca au trecut ceva ani de când nu a mai fost în Sibiu și că iubește foarte mult Sibiul. M-am bucurat să aflu că în urmă cu câțiva ani, când a venit la Sibiu, Excelența Sa a fost oaspetele boutique hotelului meu, Noblesse Boutique Resort.

Totodată, într-un mod special, am dat curs acestei invitații datorită unei prietene vechi, pe care o prețuiesc foarte mult, Mirela Nemtanu, Director Executiv HOSPICE Romania. Un om minunat, admirabil, cu cea mai buna stare de spirit intâlnită de mine și o atitudine pozitivă de invidiat. Un om al proiectelor, un om care prețuiește oamenii si care stie cum să-i ajute!

Pentru cei care nu știți, HOSPICE este o organizație non – profit (ONG) și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de ingrijire paliativă. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere și un centru socio-medical la Adunații Copăceni destinat exclusiv copiilor pacienți și familiilor acestora. În cei 31 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru aproape 45.000 de copii și adulți cu boli incurabile. HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Foto: Ciprian Faraon și Mirela Nemțanu – CEO Hospice

Recent am participat la inmormântarea unei fetițe de 13 ani, parte din familia dragii mele colege Doris Lupu , răpusă fiind de o boală incurabilă. M-a marcat, cu atât mai mult cu cât și eu am doi copii și bucuria cea mai mare este că sunt sănătoși. Nu am putut să nu mă gândesc, în timpul evenimentului HOSPICE, cât de utile ar fi fost serviciile de îngrijire paliativă, dacă Sibiul ar fi beneficiat de expertiza și prezența HOSPICE, atât pentru fetiță, cât și pentru părinți. Spunea Mirela Neamțu, în cadrul evenimentului, că în România, la fiecare 10 minute un om e diagnosticat cu cancer, la fiecare 5 minute un om moare răpuns de cancer iar la fiecare 3 minute o persoana are nevoie de ingrijire paliativă.

Sibiul are nevoie de un centru adecvat de ingrijire paliativă, care să poată fi accesat de toți cei a căror boală nu mai răspunde la tratamentul curativ.

Dacă aș conduce Primaria Sibiului, una dintre priorități ar fi să asigur cadrul legal unui parteneriat public privat pentru dezvoltarea unui astfel de centru. Hospice Romania ar putea fi parte din acest parteneriat. În viitorul apropiat voi dezbate împreuna cu Mirela Nemțanu, în cadrul unui podcast, ce ar presupune inființarea unui astfel de centru la Sibiu și cum ar trebui să se implice autoritățile statului, oferind servicii de îngrijire paliativă.

Foto: Ciprian Faraon și Anna AKHALKATSI, Country Manager pentru Romania la Banca Mondială

În cadrul aceluiași eveniment, am avut deosebita plăcerea să dialoghez, dar și să dansez cu Anna Aksathati, Country Manager pentru Romania si Ungaria la Banca Mondială. Nu am ratat ocazia să o invit la Sibiu, nu a fost niciodată, foarte probabil va fi prezentă la un eveniment pe care-l voi organiza la sfârșit de Septembrie 2023.

Închei prin a transmite felicitările mele domnului ambasador Andrew Noble pentru cel de-al 5 lea an în care organizează sub patronajul ambasadei Marii Britanii acest eveniment si un mare ”Bravo” Mirelei Nemțanu pentru implicare, pentru modul cum conduce organizația HOSPICE, https://www.hospice.ro/despre/, pentru rezultatele pe care le are!”

Sursa foto: facebook Ciprian Faraon

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*