Pe măsură ce ni se dezvoltă identitatea, după cum am văzut în numerele trecute, preluăm de la cei din jurul nostru modelele de a ne raporta la propria persoană, bazându-ne pe relația lor cu noi. Vă propun ca în acest număr să vedem cum ne influențează ca adulți, modul de raportare a părinților noștri la propria lor viață.
Oana VASIU |
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
Voi începe prin a specifica un lucru pe care îl amintesc întotdeauna, în discuțiile despre modelele parentale, și anume faptul că nu există om perfect, ca urmare nu există familie perfectă sau părinți perfecți. Toți avem un istoric specific, acesta influențându-ne în relația cu cei din jur. Astfel, ducem cu noi modele din istoricul familiei noastre, din generațiile anterioare, fără măcar să fim conștienți de această moștenire. Faptul de a prelua aceste modele de la părinți, care le-au preluat de la părinții lor și așa mai departe, împreună cu trăsături genetice și cu cele dobândite în urma experiențelor proprii, ne face unici. Pe măsură ce devenim conștienți de aceste trăsături si de proveniența lor, putem alege dacă să le păstrăm sau să le schimbăm. Însă nu ne dorim să provenim din familii perfecte, pentru că atunci am fi toți la fel, asemănători unor roboți, iar lumea aceasta și-ar pierde din farmec. De aceea, nu ne dorim perfecțiunea, ci ne dorim autenticitatea, unicitatea, în armonie cu cei din jur, cu lumea în care ne aflăm și cu noi înșine, în interior.
Întorcându-ne la modelele parentale și la modul în care acestea ne influențează, putem să ne observăm anumite trăsături care ne-au determinat în copilărie și în adolescență să facem anumite alegeri. În familiile în care este valorizat intelectul, chiar dacă cei mici ar avea înclinații sportive sau practice, le vor fi încurajate și apreciate rezultatele obținute în domenii care presupun mai degrabă calități intelectuale. Celelalte domenii vor fi considerate secundare, ca activități de pertrecere a timpului liber. Astfel, copiii vor învăța că sunt apreciați și valorizați cu adevărat numai în urma utilizării gândirii, iar scopul lor va deveni dezvoltarea acesteia. Ca adulți, putem observa la noi înșine, în acest context, faptul că simțim că pierdem timpul, că nu facem nimic important, atunci când desfășurăm activități care nu presupun în principal gândirea, cum ar fi activități practice, sportive, artistice etc. Sau, dacă în familia de proveniență sunt apreciate calitățile practice, părinții fiind oameni harnici și muncitori, care nu pierd o clipă fără a meșteri ceva, fără a munci prin casă, evident că și copiii vor prelua aceste modele. Ca adulți, putem resimți o dificultate în a ne odihni, putem considera că a sta pe un fotoliu pentru a citi o carte reprezintă o pierdere de timp. Evident, aceste trăsături ne vor ghida și în alegerea prietenilor, a contextelor sociale, chiar și a domeniilor profesionale.
Un alt mod în care ne influențează părinții este prin raportarea acestora la propria lor viață. Ca adulți, putem resimți anxietate în a ne trăi viața sau, dimpotrivă, ușurință și plăcere. Putem resimți greutate, frustrare, încordare, putem considera că nimic nu ne iese cum ne dorim, că nu avem de ales decât să facem sacrificii, că nu suntem destul de buni. Sau putem să ne bucurăm de viață, să o vedem frumoasă și ușoară, să considerăm că reușim să alegem ceea ce ne dorim, să ne atingem scopurile, să fim, ca urmare, mulțumiți de noi înșine.
Vă propun astăzi să căutați în copilărie, în ceea ce vă amintiți din modul în care părinții se raportau la viața lor, observând cum trăiau ei. Ce spuneau despre propria lor viață? Ce așteptări aveau de la cei din jur? Care le erau valorile și cum își alegeau modul de a trăi în funcție de acestea? Și, nu în ultimul rând, cum vă influențează toate acestea viața, în prezent?
Oana VASIU
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
telefon: 0740.074.070
