Jurnal de festival. „Cine sunt eu mai mult decât mine?” – O zi despre traumele pe care le moștenim, la Astra Film Festival.
„Sunt suferințe pe care nu le putem înțelege cu adevărat până când nu ne oprim să le ascultăm. Iar uneori, simplul fapt că le vedem, ne schimbă felul în care privim lumea. A doua zi de Astra Film Festival a fost una intensă, nu doar prin filmele propuse, ci și prin încărcătura emoțională a poveștilor, uneori greu de dus, alteori greu de acceptat și chiar de văzut pe ecran. S-a vorbit despre familii care încearcă să supraviețuiască războiului, despre copii abandonați, despre abuzuri ascunse ani la rând și despre răni care pot traversa generații fără să le cunoaștem întotdeauna originea.
Nu a fost tocmai duminica relaxantă pe care ne-o imaginăm de obicei. Dar publicul Astra Film pare să nu vină aici doar pentru povești comode. Vine și pentru cele care dor, incomodează, răscolesc și lasă întrebări în urmă.
Ziua a început cu Aici, altundeva (Comes Chahbazian / Belgia / 2026), un film despre o familie din Nagorno-Karabakh, surprinsă în 2023, în mijlocul lipsurilor și al războiului. Imaginile filmate chiar de protagoniști surprind fragmente de normalitate într-o realitate tot mai nesigură, până când familia este nevoită să-și părăsească definitiv casa. „Cei pe care i-am filmat m-au învățat ce înseamnă demnitatea. Nu au plâns, nu au urlat, dar în interiorul lor purtau enorm de multe emoții”, a mărturisit regizorul în sesiunea Q&A de după proiecție.
Foto: Astra Film
Ce rămâne în urma unei copilării trăite în abuz – documentar Recorder la AFF
Apoi a venit Singuri, documentarul Recorder semnat de Cristian Delcea, Mihai Voinea și Diana Meseșan, care a pus spectatorii în fața unei realități greu de acceptat: ani la rând, copii aflați în grija statului au fost abuzați, fără ca autoritățile, care ar fi trebuit să-i protejeze, să intervină.
Povestea pornește de la fuga unui copil dintr-un centru din Teleorman și ajunge la dezvăluirea unor abuzuri ascunse aproape două decenii. „Dacă ți se repetă toată viața că o să ajungi vai de capul tău, chiar așa e, știi?”, spune unul dintre foștii copii instituționalizați. O propoziție dureroasă, care arată cum abuzul poate ajunge să schimbe felul în care un om se vede pe sine și mai apoi întreaga lui viață.
Foto: Astra Film
La discuția de după proiecție, moderată de Alexandra Tănăsescu (Cultura la dubă), Cristian Delcea și Diana Meseșan au vorbit despre munca din spatele investigației, ce se întâmplă după ce asemenea povești ajung în spațiul public și ce simți, ca jurnalist de investigație, atunci când vezi că în realitate nu se schimbă mai nimic, deși demonstrația jurnalistică a fost făcută ca la carte. Doar o persoană a fost condamnată în această poveste, deși documentarul arată clar că vina se răsfrânge asupra mai multora: „Filmul acesta e cu totul o condamnare morală. Nu e una penală, dar e morală”, a menționat Delcea.
Și, atunci, ce putem face noi?, a întrebat un spectator. „Nu presa e salvatoarea națiunii. Noi căutăm adevărul și îl prezentăm”, a spus Cristian Delcea, îndemnându-i pe oameni să aibă curaj la propriile locuri de muncă și să nu lase responsabilitatea doar în seama altora. Dar poate cel mai puternic răspuns a venit chiar de la zecile de tineri care au rămas în sală până la final, deși imaginile erau foarte greu de urmărit, au pus numeroase întrebări și i-au înconjurat pe jurnaliști și după ce aceștia au coborât de pe scenă.
Foto: Astra Film
Vindecarea înseamnă de fapt transformare: Doctalk despre trauma transgenerațională
Ziua a continuat la Sala Thalia cu filmul Atât de familiar, regizat de Rachel Tâpârjan, și DocTalk-ul despre vindecarea traumei transgeneraționale care i-a urmat. Discuția a fost precedată de un interviu video acordat de regizoare unei echipe Astra Film, în care Rachel Tâpârjan a vorbit despre șocul prin care a trecut atunci când a aflat prin ce au vrut surorile ei, care nu au avut șansa de a fi adoptate de o familie din Marea Britanie și au avut parte de experiențe cumplite în țară.
Discuția moderată de jurnalista Ramona Ursu a mers dincolo de povestea personală a regizoarei. Elena Martin, producătoarea filmului, a oferit detalii despre acest proces de căutare început în 2020 și despre implicarea terapeuților în anumite momente ale filmării, când era nevoie de sprijin. Alături de ea, psihoterapeutele Cătălina David și Andrada Lupșe au explicat cum experiențele neprocesate pot trece de la o generație la alta, inclusiv prin mecanisme de supraviețuire pe care le preluăm fără să ne dăm seama.
Foto: Astra Film
Publicul a participat la dialog cu o curiozitate care a făcut ca întâlnirea să semene, pe alocuri, cu o sesiune de psihoterapie colectivă. Întrebările au mers spre lucruri pe care fiecare încearcă să le înțeleagă în propria viață: De ce repetăm anumite tipare? Cum ne influențează ceea ce am primit de la părinți și bunici? Ce putem face cu nevoile neîmplinite? Ce înseamnă trauma, de fapt? „Căutăm poveștile și nevoia de a simți că aparținem. O viață întreagă refacem acest șir pierdut al conectării”, a menționat Andrada Lupșe, în timp ce Cătălina David a subliniat că psihoterapeuții nu se ocupă cu miracole, iar vindecarea nu înseamnă să ștergi trecutul, ci să-l înțelegi, să găsești sprijin și să începi să te raportezi diferit la ceea ce te-a format.
„Pot să mă antrenez să ofer și ce n-am avut”, a spus Andrada Lupșe – o idee simplă, dar puternică, despre posibilitatea de a întrerupe un tipar și de a nu transmite mai departe aceeași suferință. Vindecarea este, de fapt, o transformare: ajungem să nu mai lăsăm trecutul să decidă în locul nostru. E și despre responsabilizare, și așa se încheie cercul vicios, iar trauma nu se mai transmite către copii, așa cum a menționat Cătălina David: „Mă responsabilizez și integrez trauma”.
Întrebarea-cheie a serii a fost formulată de Andradei Lupșe: „Cine sunt eu mai mult decât mine?”. Pentru a ne înțelege cu adevărat pe noi înșine, e nevoie să privim și spre generațiile dinaintea noastră, spre poveștile cunoscute sau ascunse și să înțelegem ce din trecutul lor încă trăiește în noi.
Filmul care a urmat, parte a aceleiași tematici (Dacă porumbeii s-ar preface în aur, de Pepa Lubojacki), a abordat dependența de droguri ca recurență în interiorul unei familii.
Din programul zilei de luni, 19 octombrie, la AFF
De la 11:00 la 20:30, Astra Film Festival propune filme din toate cele patru secțiuni competiționale și șase sesiuni Q&A, în care publicul va putea dialoga cu echipele filmelor.
Printre titlurile de neratat se numără În fiecare zi trece același tren și nu oprește niciodată (Vlad Petri / România / 2026), portretul unui sat din Bistrița-Năsăud în care moartea, ritualurile și poveștile oamenilor țin comunitatea împreună; Spartane fără inhibiții (Maud Mascre / Germania, Noua Caledonie), despre femei care descoperă, prin dans burlesc, încrederea în propriul corp; și Confesiunile unei alunițe (Mo Tan / China, Polonia / 2025), povestea unei regizoare prinse între independența personală și așteptările familiei.
Pe 19 octombrie începe și DocStudent Hub, ajuns la a treia ediție, care reunește la Sibiu, timp de o săptămână, studenți la film din șapte țări, pentru întâlniri dedicate cinemaului documentar și schimbului de idei. Programul debutează cu un masterclass susținut de Csaba Bollók despre Estomparea graniței dintre documentare și lungmetraje. În premieră, participanții vor modera sesiunile Q&A ale competiției DocSchool pe tot parcursul festivalului.
Tot pe 19 octombrie, de la ora 9:00, începe Astra Film Junior, cu filme pentru toate grupele de vârstă, dar și cu prima dezbatere între liceeni: Educația face societatea mai bună?. Două echipe vor susține argumente pro și contra, iar publicul va decide câștigătorii.
Programul Astra Film Festival 2026: https://astrafilm.ro/festival/program” – transmit organizatorii.
