Noul șef al învățământului sibian are vechime în sistemul educațional, dar și în PNL Sibiu.
Prof. Monica-Adriana Munteanu este noul inspector școlar general al județului Sibiu. Potrivit site-ului instituției, aceasta a fost instalată în funcție ieri, 16 noiembrie. În funcțiile de inspectori generali adjuncți au rămas, cel puțin deocamdată, prof. Rodica Țălnariu și prof. Gheorghe Bârză.
Absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Monica Munteanu este membru cu state vechi în organizația locală PNL Sibiu, echipă alături de care a participat la alegerile locale din 27 septembrie și chiar a câștigat un mandat de consilier local. Ea este președintele comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive, de agrement şi tineret din cadrul Consiliului Local Sibiu.

Noul inspector școlar general al județului Sibiu, Monica Munteanu, și vicepremierul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu / foto: Facebook
Monica Munteanu ajunge la conducerea Inspectoratului Școlar Sibiu după ce Alexandru Dumbravă a devenit viceprimar.
Misiunea noii conduceri a ISJ Sibiu nu este deloc ușoară. Are de a face cu o perioadă total atipică, nemaîntâlnită până acum în istoria educației locale.