Co-președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, susţine că județul Sibiu a pierdut bani în urma elaborării bugetului de stat.
„În condiții de clamată creștere economică a guvernului PSD, Sibiul pierde bani pentru comunitate. Motivele sunt buget național pe 2015 comunist, o hotărâre de Guvern făcută pe genunchi și un președinte de Consiliu Județean care nu a fost vocal pentru județul lui. Dintr-un județ care este în primele 7 județe ca și contribuție la bugetul de stat, pe locul 5 ca și colectare, Sibiul este lăsat pe ultimele locuri la alocări de fonduri de la bugetul de stat. Bătaia de joc a lui Victor Ponta la adresa comunității locale sibiene este revoltătoare! Prin tăierea bugetelor administrațiilor, primarii, atât cei din opoziție, cât și din PSD, se află în imposibilitatea de a-și gestiona activitatea curentă, de a-și duce la bun sfârșit proiectele, de a accesa fonduri europene“, a afirmat Turcan, ieri, într-o conferinţă de presă.
Zeci de localități din Sibiu au primit alocări financiare net inferioare față de cele de anul trecut, susţine Turcan, care a exemplificat că localitatea Cristian, cu 4.500 de locuitori, nu a primit nici un ban din sumele alocate din cotele defalcate, de la bugetul de stat, în timp ce comuna Mihăileni, care are un sfert din populația Cristianului, a primit 1,2 milioane de lei. „Primarii care s-au străduit să aibă venituri proprii, care au urmărit să aducă bani în comună, nu au au primit nimic, au fost marginalizați. Seriozitatea, interesul față de comunitate sunt nesemnificative pentru guvernul PSD“, este de părere liderul liberal. În opinia sa, dezvoltarea comunităților „păgubite“ devine imposibilă. „Asistăm la un blocaj fără precedent, la care s-a ajuns din cauza unui algoritm făcut pe genunchi și care nu răspunde nevoilor comunităților locale. Nevoile unei comune mari sau ale unui oraș sunt diferite de cele ale comunităților mici. Este greșită o egalizare a veniturilor între unitățile administrativ-teritoriale printr-un sistem care face abstracție de numărul locuitorilor și suprafața localităților“, crede deputatul sibian. Potrivit Ralucăi Turcan, următoarele primării din județul Sibiu nu primesc niciun leu de la Guvern pentru completarea bugetelor locale: Sibiu, Mediaș, Avrig, Cisnădie, Cristian, Orlat, Rășinari, Gura Rîului, Bazna, Poiana Sibiului, Jina, Loamneș, Roșia, Porumbacu de Jos și Șelimbăr. Pe de altă parte, sume importante vor merge către: Rîu Sadului – 1.191.000 lei, Bruiu – 1.050.000 lei, Ludoș – 1.111.000 lei, Mihăileni – 1.257.000 lei și Alma – 1.096.000 lei.
Cosmin PAL
cp@mesageruldesibiu.ro