Primăria Orașului Cisnădie organizează joi, 21 mai 2026, o ceremonie comemorativă dedicată Zilei Eroilor, sărbătorită odată cu praznicul Înălțării Domnului. Evenimentul va avea loc la Monumentul Eroilor amplasat la Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” din Cisnădie, începând cu ora 11:45.

La manifestare vor participa reprezentanți ai administrației locale, membri ai Consiliului Local, un pluton format din 15 militari din partea Garnizoanei Sibiu, precum și un sobor de preoți.
„Înălțarea Domnului este ziua în care cinstim cu recunoștință memoria celor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei și a valorilor naționale, un moment solemn de aducere aminte a sacrificiilor înaintașilor noștri. Invităm cu căldură toți cetățenii orașului Cisnădie să fie alături de noi joi, 21 mai 2026, pentru a onora împreună memoria eroilor noștri”, au transmis reprezentanții Primăriei Cisnădie.












