Centru de Resurse pentru copiii și tinerii din programele SOS la Avrig

Un Centru de Resurse pentru copiii și tinerii din programele SOS a fost inaugurat la Avrig, la inițiativa SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu Primăria Orașului Avrig și finanțat de Banca Transilvania, și este deschis pentru folosire unităților școlare locale și întregii comunități.

Foto: Facebook Primăria Orașului Avrig

„Primăria Avrig a pus la dispoziția noastră un spațiu generos pe care echipa SOS Satele Copiilor din județul Sibiu l-a valorificat cu scopul de a planifica întâlniri și activități recreative și de dezvoltare pentru copiii și tinerii aflați în grija SOS, dar și pentru întreaga comunitate. Cu sprijinul financiar oferit de Banca Transilvania, spațiul a fost renovat, amenajat și transformat într-un loc primitor și optim pentru învățare, în beneficiul a peste 1.000 de copii și tineri din orașul Avrig, din care peste 100 au fost sau sunt in prezent participanti directi in cadrul proiectelor Serviciului de Asistenta Comunitara SOS Sibiu.”, a declarat Lia Stoicescu, coordonator Serviciu de Asistență Comunitară SOS Sibiu.

Foto: Facebook Primăria Orașului Avrig

Centrul de Resurse dispune de patru încăperi:

Spațiu pentru activități educative, ateliere tematice, workshop-uri de consiliere și dezvoltare copii și tineri – maxim 20 persoane;

Birou pentru discutii individuale sau in grupuri de maxim 3 -4 persoane;

Spațiu pauze;

Spațiu sanitar;

Foto: Facebook Primăria Orașului Avrig

„Centrul de Resurse SOS este un loc în care tinerii și copiii din comunitățile vulnerabile din Avrig vor putea să se joace, să învețe despre ei și lumea din jurul lor și mai ales să se dezvolte participând la workshop-urile pe care le vom planifica. De asemenea, dorim să lansăm către unitățile de învățământ din Avrig invitația de a organiza, la Centrul de Resurse, activități extrașcolare pentru copii și tineri din localitate.”, a mai precizat Coordonatorul Serviciului de Asistență Comunitară SOS Sibiu.

Orașul Avrig este una din cele 8 comunități în care Serviciul de Asistență Comunitară SOS colaboreaza cu autoritatile locale începând cu vara anului 2021. De atunci și până în prezent asistenții sociali SOS au lucrat cu peste 100 de copii din Avrig și din satele conexe (Bradu, Mârșa, Săcădate), sprijinindu-i pe ei și familiile lor atât prin oferirea serviciilor de consiliere socială, cât și cu sprijin material.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*