Cele mai mari trei păcate din timpul Postului Paștelui

Pe lângă renunțarea la carne, creştinii trebuie să se reţină de la gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. În această perioadă sunt importante rugăciunile și credința.

foto: CNM ASTRA

Postul Paştelui, numit şi Postul Mare, este cel mai aspreu și lung post din calendarul ortodox, motiv pentru care puțini sunt cei care reușesc să-l ducă până la capăt.

Doar cei cu adevărat credincioși reuşesc să nu mănânce de dulce până la Învierea Domnului. Chiar și așa, și ei sunt, uneori, supuși greșelii.

Conform calendarului ortodox, sunt multe greșeli care îi împiedică să poată spune, cu adevărat, că au ţinut marele post, relatează  vbiz.ro.

Rugăciunea și credința nu trebuie uitate

În post, pe lângă renunțarea la alimentel de dulce, rugăciunea trebuie să fie nelipsită. Adevăratul post creștin înseamnă să renunți la ceva „lumesc” pentru a te putea concentra pe rugăciune, pe relația cu Dumnezeu. Renunțarea la mâncare trebuie să fie însoțită de rugăciune şi credinţă.

Dacă nu obișnuim să ne comportam astfel în tot timpul anului, este bine să o facem măcar în această perioadă, altfel nu avem niciun beneficiu dacă renunţăm doar la mâncărurile de dulce şi nu ne dăm silinţa să ţinem post în adevăratul sens al cuvântului.

Să nu te lauzi!

„Nu trebuie să știe stânga ta ce face dreapta” este o expresie care își are rădăcinile în Sfânta Scriptură. Este motivul pentru care postul nu trebuie să devină motiv de laudă. „Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc”, scrie Evanghelistul Matei la capitolul 6, versetul 16, lucru care ar trebui urmat de toți creştinii.

Continuarea AICI:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*