Asociația Pro Infrastructură anunță că s-a semnat contractul pentru Autostrada Sibiu-Pitești Secțiunea 2. Este cel mai complex și scump proiect de infrastructură rutieră din istoria țării: 31,33 km prin „creierii munților”, pe Valea Oltului între Boița și Cornetu. Harta interactivă: https://bit.ly/3zdksDK.
Asociația Pro Infrastructură: „Suma? 4,25 miliarde de lei fără TVA, aproximativ 860 milioane euro la cursul actual. Constructorii? Turcii de la Mapa și Cengiz, ambii fiind la prima lor experiență în România.
Câteva cifre: 31,33 km lungime, în jur de 50 de poduri și viaducte, 7 tuneluri din care cel mai mare este de 1,6 km (Câineni), dar și 3 spații de servicii și un ecoduct (supratraversare pentru animale, zona Lazaret).
Le ținem pumnii turcilor, chiar dacă suntem extrem de rezervați cu privire la termenele contractuale: 18 luni proiectare plus 4 ani și 2 luni execuție. Motivele? Documentația tehnică lacunară, veșnicele probleme nerezolvate (de exemplu CNAIR nu a finalizat licitația de exproprieri și suprafețe de pădure aflate pe traseu) dar și… … antreprenorii Mapa și Cengiz, cu un portofoliu impresionant la ei în țară și la nivel internațional, care vor fi nevoiți să se descurce în hățișul nostru birocratic și să facă în teren lucrări extrem de complexe, cu zero infrastructură și know-how în România, pe o autostradă cu riscuri enorme tehnice și financiare care a alungat ceilalți 5 constructori pre-calificați selectați de CNAIR”.