Cea mai cunoscută familie din Mărginime se reunește la Săliște. Vor participa reprezentanți din Suedia, Franța, Luxemburg și Belgia

Membrii reprezentativi ai uneia dintre cele mai cunoscute familii din Mărginimea Sibiului se vor aduna sâmbătă, 8 august 2026, la Săliște, pentru a participa la Reuniunea Familiei Peligrad.

Sursă foto: Familia Pelidrad

Săliștea – „Salonul Ardealului”, cum o numea Octavian Goga, și „satul fetelor frumoase și al țăranilor cu biblioteci”, în inspirata caracterizare a istoricului P.P. Panaitescu – rămâne un reper al identității culturale și spirituale a Mărginimii Sibiului și va găzdui o nouă ediție a Reuniunii Familiei Peligrad.

Evenimentul este consacrat păstrării tradiției, omagierii strămoșilor și consolidării legăturilor dintre generații. Reuniunea Familiei Peligrad aduce un omagiu înaintașilor care au contribuit la dezvoltarea comunității și a identității românești din Transilvania. Dintre aceștia se remarcă judele Nicolae Peligrad, consemnat documentar în 1616, recunoscut în tradiția familiei ca susținător al înființării și funcționării celei de-a doua școli românești din Ardeal, după cea din Șcheii Brașovului.

„Această reuniune nu este doar o simplă întâlnire de familie, ci un act de recunoștință față de rădăcinile noastre și un angajament de a transmite mai departe tinerilor din familie valorile de muncă, credință și demnitate ale neamului Peligrad”, transmit organizatorii.

Trei generații ale familiei

Vor participa reprezentanți ai familiei din Suedia, Franța, Luxemburg, Belgia, dar și din România. Familia Peligrad are reprezentanți în SUA, Canada, Germania etc. Vor participa trei generații ale familiei: tinerii, maturii și seniorii, fiind un prilej de cunoaștere, de transmitere a valorilor familiale, de proiecte noi, dar și de multă voie bună.

Cu suportul administrației locale, Familia Peligrad va dona comunității o troiță sfințită, amplasată în curtea Muzeului Culturii Săliștene (Vila Peligrad), moment ce va fi oficiat de către preoții din localitate, în prezența reprezentanților Familiei și a oficialităților locale.

Manifestarea va debuta la ora 10:00 cu o oră de re-conectare, urmând ca ședința festivă să aibă loc începând cu ora 11:00. Evenimentul va reuni membri ai familiei, invitați de seamă și oficialități locale, într-un maraton de activități culturale, spirituale și festive.

Programul oficial al evenimentului

Sâmbătă, 8 august 2026

10:00 – 11:00 | Primirea participanților
Primirea și înregistrarea membrilor familiei la Casa de Cultură din Săliște.

11:00 – 13:00 | Ședința festivă
Discursuri de deschidere, alocuțiuni ale invitaților speciali și momente de evocare a istoriei neamului Peligrad.

13:15 – 13:30 | Moment comemorativ
Slujbă de pomenire a înaintașilor la Biserica „Înălțarea Domnului” din Centru.

13:45 – 14:00 | Slujbă de sfințire
Sfințirea troiței de la Vila Peligrad. Edificiul, realizat în stil eclectic cu influențe central-europene, reflectă arhitectura rezidențială a elitelor intelectuale din Mărginimea Sibiului de la începutul secolului al XX-lea și păstrează vie memoria contribuției familiei Peligrad la viața culturală a comunității.

14:00 – 14:30 | Vizită ghidată
Turul Vilei Peligrad, edificiu cu o profundă încărcătură istorică și afectivă pentru familie. În fața Vilei este deja amplasat bustul unui înaintaș, Dumitru Peligrad, iar în aceeași zonă va fi amplasată și troița.

14:30 – 15:00 | Incursiune culturală
Vizitarea Muzeului Parohial din Săliște.

15:00 – 17:00 | Timp liber
Oportunitate de socializare și plimbări în zona istorică a localității.

17:00 | Cina festivă
Petrecere și masă festivă la Restaurantul Răcuci (zona centrală).