În județul Sibiu, până la ora 12.30 au votat 67 250 de cetățeni cu drept de vot, ceea ce reprezintă 17,58% din numărul alegătorilor înscriși pe liste.
Dinte aceștia 9160 au votat pe listele suplimentare.
Toate cele 381 de secții de votare amenajate în localitățile din județul Sibiu au fost deschise astăzi, la ora 07.00, pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale. În județul Sibiu, un număr de 383.207 de persoane cu drept de vot fiind așteptate la urne.
Pentru asigurarea procesului de votare, județul Sibiu a primit 421.720 de buletine de vot. Acestea au fost tipărite la Monitorul Oficial și ținute într-un depozit din zona Industrială Vest a Sibiului, de unde au fost distribuite în teritoriu.
La nivel național au fost amenajate, în total, n număr de 19.000 de secţii de votare, fiind așteptați la urne aproape 18 milioane de alegători.
Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este de 17.988.031 de cetăţeni.