Câți copii s-au înscris la clasa pregătitoare, după etapa I

În 12 iunie, ora 18.00, s-a finalizat prima etapă de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare. Pentru această etapă ISJ Sibiu a aprobat un număr de 5003 de locuri în cele 191 unități de învățământ, cu nivel primar, din județul Sibiu.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

În prima etapă s-au înscris 4080 elevi, rămânând vacante 923 locuri pentru etapele următoare de înscriere.

Pe tipuri de învățământ și limba de predare situație este următoarea:

Tip de învățământ Limba de predare Nr. locuri alocate Nr. elevi înscriși Nr. locuri libere pentru etapa a II-a
Tradițional Română 4406 3604 802
Tradițional Germană 384 358 26
Tradițional Maghiară 19 8 11
Alternative educaționale Română 59 56 3
Special Română 33 0 33
Privat Română 102 54 48

Situația centralizată poate fi văzută aici:

http://isjsb.ro/pesite/AMS_Report_1686633299091.pdf

Etapa a II-a de înscriere în clasa pregătitoare, pe locurile rămase libere debutează în perioada 13 – 16 iunie 2023 cu completarea, depunerea/transmiterea și validarea cererilor de înscriere a elevilor în Clasa Pregătitoare de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în prima etapă sau nu au participat în prima etapă de înscriere.

Procedura de înscriere în Clasa Pregătitoare, pentru etapa a II-a, poate fi văzută aici:

http://isjsb.ro/pesite/procedura%20etapa%202.pdf

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*