Utile

Ambasadă culturală

Utile 12/04/2013 at 12:00

Sibiul va avea o Ambasadă Culturală în Bucureşti, începând din 15 aprilie. Primarul Iohannis a explicat că este vorba despre punct unde cei interesaţi pot obţine informaţii cu privire la evenimentele culturale care au loc anul acesta sub tema generală SIBIU SMART. Locaţia aleasă este The Institute Café. Proiectul este o iniţiativă comună a Primăriei Sibiu şi Ambient, în calitate de partener principal al Sibiu Smart 2013. (M. L.)

Se dau bani pentru fermieri

Utile 11/04/2013 at 20:34

Fermierii sibieni îşi pot primi banii pe suprafaţă acordaţi din fonduri europene, aferenţi anului 2012. Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a început acordarea sumelor aferente Schemei de plată unică regulată pe suprafaţă. Astfel, fiecare fermier va primi 107,82 euro/hectar, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu Uniunea Europeană. „Termenul limită de plată aferent campaniei 2012 este 30 iunie 2013, iar plăţile se fac de la Bucureşti“, transmit reprezentanţii APIA Sibiu.

CALENDARUL SĂPTĂMÂNII

Utile 11/04/2013 at 19:16

Fotbal

Vineri 12 aprilie – Stadion Gaz Metan, ora 19: Gaz Metan Mediaş – Astra Ploieşti, în cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I (LIVE – DigiSport)

Motocros

Primăria oraşului Copşă Mică şi Clubul No Limit Racing organizează în 13-14 aprilie, pe circuitul amenajat la ieşirea din Copşa Mică spre Mediaş, începând cu orele 10, Campionatul Naţional Individual al României de MX-KTM, etapa a II-a.

Expoziţii

Lucrări de spălare a rezervoarelor la Uzina de apă Cisnădie

Utile 09/04/2013 at 05:48

 

SC „Apă Canal” SA Sibiu anunţă că miercuri, 10 aprilie 2013, începând cu orele 01,00, vor fi executate lucrări de spălare – igienizare a rezervoarelor de înmagazinare apă potabilă ale Uzinei de apă Cisnădie.

Pe timpul lucrărilor se vor înregistra scăderi de presiune, posibil întreruperi ale furnizării, pentru consumatorii de pe străziile Livezii, Sibiului, Prunului, Hermann Gmeiner din Cisnădie precum şi în Cisnădioara.

Reluarea furnizării la parametrii optimi se va face de joi, 11 aprilie ac, orele 09,00.

Muzeul Astra trece la programul de vara

Muzeul Astra trece la programul de vara

Utile 06/04/2013 at 05:29

Muzeul ASTRA anunţă schimbarea orarului de vizitare al Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului). Astfel, începând din data de 8 aprilie, accesul publicului se va face între orele 10 ​,​ 00-18 ​,​ 00 pe la poarta principală şi poarta Tulgheş. Interioarele gospodăriilor vor rămâne închiseRead More

Cât costă coplata?

Utile 06/04/2013 at 04:32

 

5 lei este suma pe care trebuie să o plătească sibienii la externarea din Spitalul Judeţean Sibiu, de la 1 aprilie.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, coplata a fost stabilită la suma minimă prevăzută de lege, pentru a putea fi „suportată aproape de către oricine, în condiţiile financiare de astăzi ale populaţiei“, motivează managerul unităţii, medicul Liviu Cotârlă. Măsura se aplică pentru internările continue, excepţie făcând internările de urgenţă, pacienţii cu boli cronice, ce necesită internări multiple, tinerii până la 18 ani, gravidele şi lăuzele, persoanele cu venituri foarte mici sau persoanele cu handicap. Ministerul îşi propune astfel să descurajeze internările abuzive, în condiţiile în care unul din trei cazuri ajunse la camera de gardă ar putea fi rezolvat şi de către medicii de familie.

Străzi în lucru

Utile 05/04/2013 at 03:01

Primăvara vine cu veşti rele pentru şoferi. Din 15 aprilie ultimul tronson al străzii Calea Cisnădiei, cel dintre strada Gheorghe Dima şi strada Siretului, se va închide pentru executarea lucrărilor de reabilitare. Lucrările pe acest tronson vor fi finalizate în luna august. Pentru a fluidiza circulaţia în zonă este necesarăRead More

“Ethica” farmaciştilor din Sibiu

“Ethica” farmaciştilor din Sibiu

Utile 04/04/2013 at 19:00

Farmaciile au apărut la tot pasul, iar sibienii sunt din ce în ce mai dezorientaţi în a alege cel mai potrivit produs. Grupul farmaciilor independente „Ethica“ vine în ajutorul lor.  Mai multe despre avantajele farmaciilor „etice“ aflăm de la Carmen Oroş, preşedintele Federaţiei Farmaciilor Independente din Sibiu.

Mesagerul de Sibiu: Cum a luat naştere grupul „Ethica“, având în vedere faptul că aţi intrat pe o piaţă supraaglomerată?

Atenţie la buzunare!

Utile 04/04/2013 at 07:30

Viaţa de zi cu zi este un tumult. Oamenii sunt diferiţi atât anatomic, cât şi intelectual. Unii sunt buni, alţii sunt răi. Cei răi se numesc generic infractori, iar lupta cu infractorii nu este uşoară. Fără să doriţi, buzunarul dvs. poate constitui o tentaţie pentru ei. Aglomeraţia este mediul propice de a acţiona pentru răufăcători. De exemplu, observaţi cu atenţie persoanele care, fără motiv, se înghesuie în apropriere. Este posibil ca în următorul moment să nu mai aveţi portofelul cu acte şi bani. Dacă veţi avea curiozitatea, veţi observa că la prima staţie, un individ sau corespondenta sa feminină vor coborî grăbiţi din mijlocul de transport. Un proverb românesc spune că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă“. De aceea, vă prezentăm câteva recomandări, valabile pe tot parcursul zilei şi care vă vor feri de cei ce au făcut din buzunarul dumneavoastră o sursă de existenţă.

Lucrări de cuplare la noua reţea de distribuţie a apei, cu afectarea zonei „Oţelarilor”

Utile 01/04/2013 at 15:20

 

SC „Apă Canal” SA Sibiu anunţă că miercuri, 3 aprilie 2013, între orele 8,oo – 22,oo se va întrerupe furnizarea apei pentru consumatorii din zona de blocuri cuprinsa între străzile Oţelarilor şi Henri Coandă.

În intervalul menţionat vor avea loc lucrări de cuplare la reţeaua nouă de distribuţie a apei potabile, executate de SC „Universal Bussines” SA Sibiu, în cadrul Contractului de lucrări „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiul Sibiu şi comuna Şelimbăr”, finanţat prin POS Mediu.

Străzile Tipografilor şi Aleea Streiu se închid pentru reparaţii. Încep lucrările şi pe ultimul tronson pe Calea Cisnădiei

Utile 01/04/2013 at 14:53

 

Aleea Streiu se închide de luni, 1 aprilie pentru reparaţii. Lucrările vor începe din zona grădiniţei şi vor continua spre Calea Cisnădiei. Timp de o lună DPC va reface atât carosabilul cât şi trotuarele de pe această stradă

Strada Tipografilor se închide tot de luni, pe tronsoane, pentru lucrări de reparaţii la pavaj. Prima porţiune care se închide este cea dintre Piaţa Schiller şi strada Papiu Ilarian. Pentru a oferi şoferilor o rută ocolitoare, pe perioada acestor lucrări se va deschide strada Cetăţii, pe tronsonul care este pietonal, între strada Gheorghe Lazăr şi strada Papiu Ilarian. DPC va finaliza aceste lucrări în aproximativ o lună.

Şcoală de presă

Utile 31/03/2013 at 11:36

Primul modul de formare profesională din cadrul proiectului CuQ, finanţat cu aproape 1,5 milioane de euro s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Sibiu, sub îndrumarea unor formatori, din Germania, Austria şi România.

La sfârşitul săptămânii trecute a debutat la sediul Centrului de proiect CuQ – Crossmedia şi jurnalismul de calitate – Crossmedia und Qualitätsjournalismus, din Sibiu, primul modul de formare profesională din cadrul proiectului finanţat din fonduri europene. La acest prim modul, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, au participat peste 20 de profesori din cadrul a şase universităţi din Ucraina şi trei din Rep. Moldova. Aceştia au luat parte la cursurile susţinute de cinci trainneri din Germania, Austria şi România, formatori profesionali, toţi specialişti şi experţi sau practicieni în domeniul mass-media. Pe parcursul acestui an se vor mai desfăşura la Sibiu încă patru module de pregătire. Tematica abordată în cadrul primului modul a fost una variată, de la explicaţia termenului de „crossmedia“ şi implicaţiile sale în producţia jurnalistică, cercetarea jurnalistică online şi până la aplicarea conceptului de „Organic Media“.

Avertizare Salvamont Sibiu: Turiştii să nu urce mai sus de cabanele din masivul Făgăraş

Utile 23/03/2013 at 10:17

Directorul Salvamont Sibiu, Adrian David îi avertizează pe turiştii care doresc să meargă de vineri până duminică, în masivul Făgăraş, să nu urce mai sus de cabanele din zona turistică Bâlea Lac, Negoiu şi Bărcaiu, din cauza riscului mare de producere de avalanşe (gradul patru pe o scară de la unu la cinci), dar şi avertizării de vânt şi ninsori, fiind vorba de o avertizare de Cod Galben, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

“Recomandarea este ca turiştii să nu urce în perioada asta, de vineri până duminică, mai sus de cabanele din masivul Făgăraş, ca urmare a creşterii riscului de avalanşă la gradul patru, a Codului Galben de vânt şi a ninsorilor care sunt prognozate. Până la cabane se poate ajunge în condiţii de siguranţă, mai sus de cabane, este risc. Turiştii care ajung la Bâlea Lac, pot apela cu încredere la patrula de salvamontişti, care este în permanenţă, cu rugămintea ca să ţină cont de recomandările colegilor noştri”, a declarat vineri, Adrian David, directorul Salvamont Sibiu.

Hai sa descoperim francofonia

Utile 18/03/2013 at 13:56

 

In fiecare an, Lectoratul Francez si colectivul de profesori de limba franceza al Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu organizeaza concursul „Hai sa descoperim francofonia” si sa castigam multe premii!

  • Concurs: Quizz despre francofonie

20 martie // ora 13.45 // sala 59 (facultatea litere) // pentru toti studentii ULBS
http://lectoratfrancaissibiu.wordpress.com/2013/03/01/concours-question-pour-une-francophone-2013/

Prevenirea arderilor de vegetaţie uscată

Utile 18/03/2013 at 08:32

Pentru prevenirea incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judeţului Sibiu reaminteşte cetăţenilor normele de bază ce trebuie respectate la utilizarea focului deschis şi la igienizarea terenurilor.

Conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 537, din 6 iunie 2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi”, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 RON. De asemenea, inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe, care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora” se sancţionează conform Legii nr. 307 din 2006, privind apărarea împotriva incendiilor cu amendă de la 1.000 RON la 2.500 RON.