Spectacole incendiare pe scena Sibiu Dans Festival 2017
Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL a celebrat ȋn acest weekend cea de-a XIV/XXVI-a ediție.
Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL a celebrat ȋn acest weekend cea de-a XIV/XXVI-a ediție.
Sibiu International Street ART Festival a ajuns la debutul ediției a III-a, desfășurată în perioada 3-9 iulie 2017. Festivalul va anima orașul cu lucrări de artă stradală realizate pentru comunitate de diferiți artiști, dar propune și un program diversificat pentru cei care rezonează cu arta și cultura urbană.
În perioada 9-18 iunie, a avut loc, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), atelierul „Simplitatea este foarte sofisticată” condus de Jean-Guy Lecat și susținut de UniCredit Bank.
Diseară, de la ora 18.00, în spațiul inedit al bisericii evanghelice din Șelimbăr va avea loc primul eveniment al stagiunii „Ecouri din Șelimbăr”.
Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului Zilele Hungarikum este în plină desfășurare la Sibiu. Cel mai mare gulyás din Sibiu se va găti duminică, într-un ceaun de 500 de litri.
O sărbătoare autentică dedicată iei și portului popular a avut loc, sâmbăta trecută, în centrul comunei Sadu.
Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL va sărbători ȋn acest sfȃrșit de săptămână cea de-a XIV/XXVI-a ediție. Acest eveniment este un mod de combatere a lumii virtuale din viețile tinerilor, dar și o oportunitate de promovare a celor mai recente dansuri originale ale peste 300 de studenți romȃni, dar și deRead More
Cântecele și dansurile populare, obiceiurile și gastronomia tradițională sunt elementele care, an de an, fac faima Festivalului „Bujorul de Munte” din comuna Gura Râului. Cea de-a XIV-a ediție a manifestării are loc în 1 și 2 iulie.
Proiectul ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” se încheie mâine, cu un concert extraordinar susținut de Paula Seling alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul Andrei Tudor.
Pentru a treia oară în turneu, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Rute Muzicale propune, vineri, 30 iunie, la ora 19.00, un eveniment muzical de excepție, care aduce laolaltă muzica, literatura și arta vizuală.
Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția de Sibiu, s-a încheiat duminică seara, 25 iunie, cu Piața Mare arhiplină la proiecția filmului Povestea Iubirii / The history of love. Proiecția a fost una dintre cele mai reușite din istoria festivalului de la Sibiu, cu peste 2.200Read More
Muzeul ASTRA a sărbătorit, timp de trei zile, în preajma Sânzienelor, povestea celui mai frumos veșmânt tradițional: ia.
Pentru a marca cei zece ani de la deschiderea primelor ateliere ale calfelor la Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal, prin Muzeul de Istorie Casa Altemberger, organizează în colaborare cu Asociația Casa Calfelor Sibiu și cu susținerea fundației Allianz Kulturstiftung, în perioada 26 iunie – 7 iulie, proiectul „Prelucrarea lemnului și aRead More
Teatrul de Balet Sibiu încheie în forță stagiunea 2016 – 2017, cu nu mai puțin de opt premiere de balet clasic, balet neoclasic și dans contemporan, realizate fie de coregrafi consacrați precum Mihai Babușka și Aleisha Gardner, fie de tineri dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu.
Treisprezece localități din Țara Oltului – subzona Avrig – vor fi cercetate în cadrul proiectului „Cântece din Țara Oltului”, inițiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu. Proiectul beneficiază de o susținere de peste 49.000 lei din partea AFCN.