Satul din județul Sibiu care i-a cucerit pe străini: “Am o viaţă mult mai bună decât în Germania!”
Un sat săsesc din nordul județului Sibiu a devenit magnet pentru turişti din Germania, Franţa, Olanda, Italia sau Statele Unite.
Un sat săsesc din nordul județului Sibiu a devenit magnet pentru turişti din Germania, Franţa, Olanda, Italia sau Statele Unite.
Tinerii liberali sibieni au organizat şi în acest an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, evenimentul „PET-ul Buclucaş”, aflat la cea de-a IV-a ediţie.
Aproximativ 300 de persoane au participat la marșul anti-fumat organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în parteneriat cu Crucea Roșie – filiala Sibiu.
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, comisarul-şef Tiberiu Ivancea, a declarat că Sibiul rămâne un oraş sigur şi după crima care a avut loc în faţa unui bar aflat în vecinătatea unei biserici, a unei şcoli şi a unui parc, cei trei autori fiind prinşi imediat.
Doi chirurgi români, Mircea Popiţiu şi Victor Costache, împreună cu unul din Suedia, Petru Liuba, au reuşit o premieră medicală la noi în ţară, operând cu succes o fetiţă de patru luni, din Botoşani, care avea o tumoră gigant dezvoltată pe gât, ei folosind o metodă minim invazivă, practic prinRead More
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Centrul de Studii de Globale, organizează în perioada 01-02 iunie 2018, conferința internațională cu tema „Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security”.
Un medieșean de 70 ani a provocat un accident de circulație pe A1.
Pentru al șaselea an consecutiv, elevii de liceu vor avea posibilitatea ca, pentru o săptămână, să experimenteze viața de student la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul unei noi ediții a scolii de vară „Alege-ți cariera SMART!”, care se va desfășura anul acesta în perioada 23 – 29 iulie.
Scriitorul Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882, la Cenade, judeţul Alba. Puțini mai știu, însă, că marele scriitor a locuit mulți ani în Sibiu și a avut, de-a lungul vieții, legături strânse cu acest oraș.
Poliţiştii recomandă utilizatorilor să fie precauţi la instalarea pe telefonul mobil a diverselor aplicaţii şi să nu acceseze link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informaţiilor personale.
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu oferă cursuri gratuite de prim ajutor pentru 100 de sibieni.
Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie anunţă că numărul de români care trăiesc în această ţară a crescut cu 25% în 2017, faţă de anul precedent, ajungând la 411.000 de persoane.
Oamenii de ştiinţă americani au dezvăluit modul în care diferite tipuri de maşini se încing în zilele caniculare, când sunt expuse fie la umbră, fie direct în bătaia soarelui, şi efectele acestor diferenţe asupra temperaturii corporale a unui copil în vârstă de 2 ani care ar fi lăsat în interiorulRead More
Cel de-al șaselea consulat din Sibiu a fost inaugurat, ieri, în prezența E.S. Päivi Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei în România.
Zece copii au primit șansa la viață, după ce au fost operați pe inimă, în această săptămână, cu ajutorul unei echipe internaționale de medici.