Societate

Părintele Necula: Prea mult şi prea des ne-am făcut dumnezei din oameni

Părintele Necula: Prea mult şi prea des ne-am făcut dumnezei din oameni

Societate 20/03/2019 at 08:36

Părintele Constantin Necula oferă sfaturi credincioşilor pentru perioada Postului Paştelui, îndemnându-i pe cei care încep să postească să aibă „mult curaj”. „Este un exerciţiu de libertate”, spune Necula. În interviul acordat AGERPRES, preotul vorbeşte şi despre modul în care se raportează Biserica la dezvoltarea tehnologică şi noile mijloace de comunicare.

Peste 100 de mici meșteri populari vor participa la Olimpiada Meşteşuguri Artistice Tradiţionale

Peste 100 de mici meșteri populari vor participa la Olimpiada Meşteşuguri Artistice Tradiţionale

Cultură, Învățământ 20/03/2019 at 08:29

Peste o sută de elevi din judeţul Sibiu s-au înscris la faza judeţeană a Olimpiadei Meşteşuguri Artistice Tradiţionale, un concurs unic în ţară, organizat de către Muzeul ASTRA, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cosmin Călinescu.

Mihai Baltador / foto: LinkedIn

Sibian invitat la Bruxelles

Societate 17/03/2019 at 10:32

Președintele Fundației de Perfecționare Profesională în Administrația Publică Locală Sibiu, Mihai Baltador, este invitat să participe la Congresul WeEuropeans, ce va avea loc în data de 22 martie la Parlamentul European.

Jandarmii sibieni împăduresc zona Daia

Jandarmii sibieni împăduresc zona Daia

Societate 16/03/2019 at 12:04

Sub deviza „100 de ani împreună cu cetățenii”, 70 de jandarmi sibieni participă astăzi la o acțiune de împădurire în zona Daia.

Val de simpatie pentru Costică, robotul creat de elevii de la „Goga”

Val de simpatie pentru Costică, robotul creat de elevii de la „Goga”

Învățământ, Sport 16/03/2019 at 08:59

BC CSU Sibiu și Compa sprijină tinerii elevi ai Colegiului Național Octavian Goga din Sibiu, printre care și cinci voluntari ai echipei, calificați la faza națională a competiției de robotică First Tech Challenge România.

Inovațiile tinerilor sibieni în tehnologie au convins juriul!

Inovațiile tinerilor sibieni în tehnologie au convins juriul!

Societate 16/03/2019 at 07:57

Acceleratorul Innovation Labs a anunțat cele 70 de tinere echipe de start-up tehnic calificate în programul de mentorat din țară, în urma Hackathoanelor simultane din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara din weekend-ul trecut.

LEACURI DIN NATURĂ | Fasolea boabe (Phaseolus vulgaris)

LEACURI DIN NATURĂ | Fasolea boabe (Phaseolus vulgaris)

Sănătate 16/03/2019 at 07:53

Ca toate legumele, fasolea boabe face parte dintre cele mai bune elemente dietetice.

Puieți de gorun și paltin vor fi plantați în zona Gușterița

Puieți de gorun și paltin vor fi plantați în zona Gușterița

Societate 16/03/2019 at 07:33

Perioada 15 martie – 15 aprilie este declarată „luna pădurii“. Iubitorii de natură și de fapte bune se pot implica în acțiuni de împădurire, care se organizează în întreaga țară.

Spitalul Județean are un nou director medical

Spitalul Județean are un nou director medical

Sănătate 15/03/2019 at 07:27

Medicul Florin Grosu a câștigat concursul pentru funcția de director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

Acțiuni educative ale Gărzii de Mediu, la Liceul Teoretic „Constantin Noica“ din Sibiu și Școala gimnazială nr. 3 din Cisnădie

Acțiuni educative ale Gărzii de Mediu, la Liceul Teoretic „Constantin Noica“ din Sibiu și Școala gimnazială nr. 3 din Cisnădie

Administrație, Învățământ 15/03/2019 at 07:24

Comisarii de mediu sibieni au marcat Ziua Gărzii Naționale de Mediu prin acțiuni educative, alături de elevii clasei I B de la Liceul Teoretic „Constantin Noica“ din Sibiu, îndrumați de profesoara Adriana Popa, și cei din clasele a IV-a A și B de la Școala gimnazială nr. 3 din Cisnădie.

Franceza câştigă teren în școlile sibiene

Franceza câştigă teren în școlile sibiene

Învățământ 15/03/2019 at 07:15

Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a declarat ieri, la Sibiu, după ce a vizitat Şcoala Gimnazială „Radu Selejan“, unde se va înfiinţa din toamnă o clasă cu predare intensivă a limbii franceze, că acest exemplu şi altele arată că „franceza câştigă teren“.

Bilete disponibile pentru pensionari

Bilete disponibile pentru pensionari

Societate, Utile 15/03/2019 at 07:12

Pentru prima serie de bilete de tratament balnear din acest an, care începe în 18 şi 19 martie, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu are disponibile, pentru hotelurile aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, bilete de tratament balnear în staţiunile: 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa șiRead More

Cel mai mare spital privat de cardiologie din Ardeal

Cel mai mare spital privat de cardiologie din Ardeal

Sănătate 15/03/2019 at 07:08

Printr-o investiție de 1,5 milioane de euro, a fost deschis cel mai mare spital privat de cardiologie din centrul țării. Lucrările de construcție au fost realizate de compania sibiană CON-A.

Sibienii vor spital!

Sibienii vor spital!

Administrație, Economie, Sănătate 15/03/2019 at 07:02

Un nou spital județean cu secții pentru copii și adulți este cel mai important proiect pentru sibieni. Estimată la 150 de milioane de euro, investiția ar urma să fie realizată de Primăria Sibiu și Consiliul Județean și a întrunit majoritatea voturilor acordate până acum într-un sondaj inițiat de Banca Mondială.Read More

Școala Gimnazială "Radu Selejan"

PREMIERĂ în Sibiu: două școli vor înființa clase cu predare intensivă în limba franceză

Învățământ 14/03/2019 at 11:15

Pentru prima dată în judeţul Sibiu, din această toamnă, vor exista două clase cu predare intensivă a limbii franceze, la şcolile gimnaziale „Radu Selejan” şi „Nicolae Iorga”.