CIOLOȘ și-a anunțat CANDIDATURA: „Trebuie să începem să ieșim din ceața toxică pe care unii vor să o aștearnă peste țară!”
Fostul prim-ministru Dacian Cioloș și-a anunțat decizia de a candida la alegerile europarlamentare.
Fostul prim-ministru Dacian Cioloș și-a anunțat decizia de a candida la alegerile europarlamentare.
Aproape 7 din 10 români (68%) au auzit despre faptul că România deține, în 2019, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar peste trei sferturi dintre români consideră că aceasta este un lucru bun pentru țara noastră, arată un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES.
Președintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, Bogdan Trif, îi cere președintelui Klaus Iohannis să înceteze „acțiunile defăimătoare la adresa României și să respecte Constituția țării“, după ce premierul Viorica Dăncilă a reiterat cele două propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.
Deputatul PNL Nicolae Neagu consideră că debutul Președinției Consiliului UE s-a făcut cu stângul, în condițiile în care „cel mai slab guvern din istoria modernă a României“ nu prezintă credibilitate.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, face apel la implicare din partea autorităților locale din județul Sibiu. „Aștept mai multă implicare din partea autorităților locale din Sibiu pentru a pune în valoare județul nostru”, a declarat acesta.
Președintele Iohannis își continuă „misiunea de sabotaj a intereselor României” refuzând să numească doi miniștri la conducerea a două ministere cheie din Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, susține Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.
Sibiul s-a dovedit în 2018 locul celui mai longeviv protest din România, flashmobul mut care are loc zilnic, de un an de zile, în faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD, loc situat la mică distanţă de curtea Colegiului Brukenthal, unde preşedintele Klaus Iohannis a ales să îşi anunţe în lunaRead More
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, împreună cu soţia sa, la slujba de Crăciun de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu.
Peste 1.000 de persoane au protestat la Sibiu, aseară, timp de trei ore, împotriva PSD şi a Guvernului. Manifestații au cerut alegeri anticipate.
Turismul românesc a cunoscut creșteri pe toate planurile grație măsurilor luate de Executiv în ultimul an, susține Bogdan Trif, ministrul Turismului.
Grupul de inițiativă județeană Sibiu al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) urmează să constituie grupuri de inițiativă locală la nivelul localităților în care se află persoane care și-au depus online cererea de adeziune, astfel încât în momentul alegerilor europarlamentare, formațiunea să aibă formată deja o rețea a membrilor șiRead More
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că soţia sa se va prezenta la audierile de la Parchetul General.
Județul Sibiu a primit de la Guvern cei mai puțini bani, potrivit deputatului Cătălin Nechifor, de la partidul Pro România.
Dans politic între ministrul Turismului și Consiliul Județean Sibiu.