Benedek, rol important în noua sesiune ordinară a Camerei Deputaților
Deputatul sibian Benedek Zacharie a fost ales vicepreședintele grupului parlamentar al UDMR.
Deputatul sibian Benedek Zacharie a fost ales vicepreședintele grupului parlamentar al UDMR.
Astăzi, 1 septembrie, ar fi trebuit să fie o zi importantă în calendarul creșterii pensiilor, stabilit de guvernarea PSD. Punctul de pensie ar fi trebuit să crească la 1.875 de lei, potrivit Legii nr. 127/2019, votată în Parlament și promulgată de Președintele României, spune Bogdan Trif. Bogdan Trif, deputat șiRead More
Programul național de construire de creșe al UDMR a demarat efectiv prin aprobarea primelor 138 de creșe noi, moderne, la nivel național, de către ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.
Ministrul Raluca Turcan s-a numărat printre oaspeții Festivalului Brânzei și al Țuicii de la Rășinari.
Deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, recomandă tuturor sibienilor să sprijine producătorii autohtoni, cumpărând produse românești. Bogdan Trif: „Duminica trecută am participat la Festivalul Gastronomic Mangalița, de la Racovița, eveniment organizat de cel mai mare crescător de porci și procesator de carne de Mangalița din județul nostru șiRead More
Dacian Cioloș a dat asigurări, la Sibiu, că USR-PLUS nu va transforma alegerile interne și congresul într-un circ mediatic.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că din cauza modului în care s-a derulat campania internă, în special din partea susţinătorilor lui Florin Cîţu, partidul a intrat pe un trend descendent şi în prezent a coborât sub 20% în sondajele de opinie.
Președintele organizației județene PSD Sibiu, deputatul Bogdan Gheorghe Trif, l-a atacat în termeni deosebit de duri pe premierul Florin Cîțu cu privire la problemele pe care le-a avut cu justiția americană.
Bogdan Trif cere public demisia din fruntea Guvernului a penalului Florin Cîțu. Deputat Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu: „Un judecător din statul american Iowa l-a condamnat la închisoare de 48 de ore și plata unei amenzi usturătoare pentru faptul că a condus sub <substance abuse influence>, adică, potrivitRead More
Furtul de tip stalinist de la alegerile locale din 2020, pentru Primăria Sectorului I din București, a fost surprins de camerele de luat vederi. Persoane neautorizate, membri USR, au pătruns nestingherite în camera în care erau depozitați sacii sigilați, cu voturi. Mulți dintre ei părăsesc încăperea cărând rucsaci plini înRead More
Ministrul Raluca Turcan a câștigat astăzi alegerile interne în filiala județeană PNL Sibiu, cu peste 70 la sută.
Raluca Turcan lovește din nou, de la înălțimea funcției de ministru al Muncii. Cu un aer dramatic, doamna Turcan a anunțat că, anul trecut, pentru prima dată de la Revoluție încoace, s-au născut mai mulți copii cu părinți români în străinătate, decât în țară, anunță Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu,Read More
Premierul Florin Cîțu va participa, astăzi, la ședința de alegeri a noului Birou Politic Județean al organizației județene PNL Sibiu.
În acest sfârșit de săptămână, sibienii sunt invitați la Hoghilag, la Sărbătoarea Tuberozelor, ajunsă la cea de-a VI-a ediție. Sâmbătă și duminică, turiștii vor putea face tururi ghidate în grădinile cu tuberoze, unde vor fi organizate brunch-uri, serate culturale, lansări de carte şi multe alte evenimente culturale. PSD Sibiu: ÎnsăRead More
Bogdan Trif: „Stațiunea Ocna Sibiului, sub administrația liberală, arată ca după război: străzi pline de praf și gropi, spații verzi năpădite de buruieni, căpușe, șerpi și șobolani. Ignorând acest peisaj dezolant, Primăria a găsit de cuviință să majoreze taxa de intrare la lacurile sărate la 30 de lei/persoană, deși nuRead More