Farmec şi-a deschis primul magazin propriu din Sibiu
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, şi-a deschis primul magazin propriu din Sibiu, al șaptelea din rețeaua companiei, după cele din Cluj, Arad, Timișoara și Târgu Mureș.
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, şi-a deschis primul magazin propriu din Sibiu, al șaptelea din rețeaua companiei, după cele din Cluj, Arad, Timișoara și Târgu Mureș.
În această dimineață, au fost efectuate 6 percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale care exploata sexual tinere, în Germania și Austria.
Târgu Mureș găzduiește sâmbătă și duminică primele meciuri din etapa regională a Cupei Coca-Cola – cea mai populară competiție de fotbal dedicată liceenilor. Echipele de fete și cele de băieți din județele Alba, Brașov, Prahova, Mureș, Sibiu și Vâlcea își vor disputa locul în finală.
România a devenit vicecampioană europeană la Taekwon-do ITF, deşi ministrul Sportului, Elisabeta Lipă, nu le-a aprobat bugetul pe 2016, conform legii, acuză sportivii.
Poliţiştii rutieri sibieni sunt în aceste zile cu un ochi pe ecranele radarelor şi cu celălat pe şosele. În context internaţional, activităţile desfăşurate pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză constituie o prioritate de acţiune pentru poliţia rutieră.
Săptămâna 18 – 24 aprilie a.c. a fost una dedicată prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei neadaptate sau excesive, în condiţiile în care, la nivel naţional, viteza rămâne principala cauză generatoare de accidente de circulaţie cu consecinţe deosebit de grave.
Viteza excesiva sau neadaptată condiţiilor meteo – rutiere este principala cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe grave atât la nivel european, cât și naţional.
În preambulul Sărbătorilor Pascale, polițiștii sibieni, în colaborare cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu au demarat acţiuni specifice pentru combaterea evaziunii fiscale şi protejarea sănătăţii alimentare a sibienilor.
Marcel Andrei, liderul Sindicatului Crescătorilor de Ovine din Sibiu a murit marţi seara, în urma unui infarct. Bărbatul era cunoscut ca şi cardiac iar în urmă cu cinci ani a mai suferit un preinfarct. În momentul în care a suferit infarctul, fermierul se afla la Hamba, acolo unde îşi ţineaRead More
Vineri, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, vor organiza o serie de manifestări dedicate aniversării Zilei Forţelor Terestre şi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă (patronul spiritual al Forţelor Terestre Române). Activităţile vor debuta la ora 08.30 cu unRead More
12 monede antice romane imperiale din cupru datând din sec. III-IV d. Ch., identificate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu.
În această dimineaţă, reprezentanţi ai DNA au descinsit la sediul instituţiei Consiliului Judeţean Sibiu . Aceştia au solicitat şi verificat anumite documentecare se referă la câteva proceduri de achiziţie publică desfăşurate în anii anteriori. Conform unui comunicat remis de DNA, „procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia efectueazăRead More
Viteza excesiva sau neadaptată condiţiilor meteo – rutiere ramâne principala cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe grave la nivel naţional. Drept urmare, în perioada 18 – 24 aprilie, Poliţia Română derulează, în sistem integrat, ample acţiuni de prevenire a victimizării cetăţenilor prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectăriiRead More
După ce au avut ghinion la prima Probă Specială din etapa de la Raliul Sibiului, cea de la Curmătură, copiloții echipajelor cu numerele de concurs 103 și 106, se simt bine și speră ca rezultatele investigațiilor medicale să nu îi țină departe de competiție
Pentru a permite organizarea Super Specialei Raliului Sibiului care va avea loc sâmbătă, 16 aprilie, Comisia de Circulaţie a aprobat închiderea traficului auto în Piaţa Unirii între orele 0 şi 24.