Starbucks a deschis a doua cafenea din Sibiu
Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele din lume, a deschis în această dimineată a doua cafenea din Sibiu, numărul total al unităților Starbucks în România ajungând astfel la 43.
Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele din lume, a deschis în această dimineată a doua cafenea din Sibiu, numărul total al unităților Starbucks în România ajungând astfel la 43.
Vremea se strică în aceste zile. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vor fi şi ninsori cu lapoviţă. Se înteţeşte şi vântul, iar presiunea atmosferică scade accentuat. Maximele vor fi de la 11 la 21 de grade.
Consiliul Județean Sibiu anunță cumpărătorii fideli sau ocazionali ai Pieței volante Transilvania că aceasta va fi închisă următoarele două sâmbete, respectiv în 27 octombrie și în 3 noiembrie.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 18:00, în premieră națională, spectacolul „Regulile jocului” scris și regizat de Yann Verburgh (Franța).
În acest sfârșit de săptămână, la Cabana Negoiu, a fost amenajat un Loc pentru Citit unic în România. Acesta a prins viață la cota 1540m la inițiativa România Educab în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și sprijinul National Geographic Magazine România, Decât o Revistă, Descoperă Himalaya și, desigur, al celor deRead More
Muzeul ASTRA organizează duminică, 21 octombrie, între orele 10 și 16, evenimentul „Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor“.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, str. Revoluţiei, nr. 4 – 6, judeţul Sibiu, recrutează candidaţi pentru participarea la sesiunea de admitere ianuarie 2019 la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj Napoca.
Până duminică, 14 octombrie, sibienii mai pot admira expoziţia de artă fotografică „Sibiul văzut din Est și din Vest”, expusă în Turnul Sfatului.
Luni, 8 octombrie 2018, a avut loc evenimentul de deschidere a Stagiunii ICon Arts @ Biblioteca ASTRA, aflată la cea de-a doua ediție, prin concertul de excepție susținut de Sorin Zlat Quartet.
Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu, organizează la 13 şi 14 octombrie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară, un eveniment cultural cu totul special, parte integrantă a proiectului „Istorisiri din vreme de război”.
Primăria municipiului Sibiu în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu și firma Continental Automotive Systems au organizat sâmbătă, 6 octombrie, în Piața Mare din Sibiu, un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri: Sibiu 100.
În 6 octombrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a concertat în cadrul evenimentului „Sibiu 100 – Centenarul României Mari”.