Cultură / Opinii
Descoperă lactatele Torockoi: brânzeturi maturate naturale cu arome distincte
La poalele Munților Trascău, în localitatea Colțești, din județul Alba, găsim o fabrică de lactate, 100% naturale, produse din laptele colectat zilnic de la oamenii harnici din zona Apusenilor.
Manifestări pascale în spiritul tradiției, organizate de Muzeul ASTRA
Muzeul ASTRA îi invită pe sibieni să participe, mâine, la un atelier în care vor învăța să vopsească ouăle de Paști, iar sâmbătă, la slujba de Înviere din Muzeul în aer liber.
Constantin Chiriac, într-o vizită de lucru în Albania, pentru un nou proiect european, dezvoltat de TNRS în parteneriat cu teatre din Balcani și Occident
Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a întreprins în perioada 12 – 17 aprilie, o vizită de lucru la Tirana, pentru perfectarea unui proiect european dezvoltat în parteneriat cu țările din zona Balcanilor: Albania, Macedonia, Muntenegru,Read More
Ciudățenii și rarități ale naturii, ingredientele unei expoziții care „condimentează” Sibiul
Se spune că foamea este cea care face bucatele bune, dar gastronomia este o artă.
Pește de Dunăre, preparat la Târgul de Țară
Trei pescari din Delta Dunării vor prepara somn şi scrumbie din Dunăre în Duminica Floriilor, mâine, în Muzeul ASTRA.
Un nou set de bilete pentru FITS 2019
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat punerea în vânzare a celui de-al doilea set de bilete pentru ediția din acest an. Al treilea și ultimul set de bilete pentru FITS va fi anunțat în 14 mai.
Sibiul, deschis artei stradale și în acest an. Se caută proiecte pentru SISAF, ediția a V-a
Festivalul Internațional de Street Art de la Sibiu (SISAF) – cel mai amplu demers de revitalizare a spațiului urban prin artă din țară – anunță ediția a V-a, care va avea loc în perioada 1-7 iulie, dar și debutul selecției de proiecte de artă stradală.
Piața Volantă Transilvania va fi deschisă două zile înainte de Paști
În Săptămâna Mare, Piața Transilvania va funcționa joi și vineri, anunță Consiliul Județean.
Constantin Chiriac a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România
Actorul Constantin Chiriac, director general al naționalului sibian și președinte al celui mai important festival de artele spectacolului din Europa – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Expoziți de Florii la APM Sibiu
Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu organizează în zilele de sâmbătă, 20 aprilie, și duminică, 21 aprilie, între orele 10.00 – 18.00, la sediul de pe str. Hipodromului nr. 2A, expoziţia de flori şi aranjamente florale „De Florii“.
Bazarul ONG-urilor
Un nou „Bazar de fapte bune” al organizațiilor non-profit va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, între orele 9 și 13, în fața Sălii Transilvania.
SCRISOAREA CITITORULUI | „Cu iaurt, cu gogoşele te făcuşi voinic; mişele!”
Iată fapte, iată apucături vechi, dar care în mod paradoxal au rămas şi ne bântuie fără oprelişte, ca un blestem al naturii noastre.






















