Peste 9.000 de vizitatori au atras atelierele meșteșugărești din cadrul evenimentului Animă ASTRA
Muzeul ASTRA a înregistrat în perioada 1-5 mai un număr de 9.378 vizitatori.
Muzeul ASTRA a înregistrat în perioada 1-5 mai un număr de 9.378 vizitatori.
Sibiul găzduiește în perioada 31 august – 22 septembrie o nouă ediție-extensie a Festivalului Enescu, care va reuni șapte recitaluri de gală susținute de artiști și ansambluri de talie mondială.
Programul de animații culturale “Animă ASTRA” revine la Muzeul ASTRA în perioada 1-5 mai.
Sibiu Jazz Festival, cel mai longeviv festival de jazz din România, îi așteaptă pe iubitorii de muzică în Piața Mare a orașului, între 16 și 19 mai.
Astra Film Sibiu a deschis sesiunea de înscrieri pentru atelierul de film documentar pentru liceeni – „Primul meu film documentar”.
A doua zi de Paști, balerinii Teatrului de Balet Sibiu vor celebra Ziua Internaţională a Dansului, printr-un eveniment inedit ce îi va aduce în mijlocul spectatorilor.
Muzeul ASTRA îi invită pe sibieni să participe, mâine, la un atelier în care vor învăța să vopsească ouăle de Paști, iar sâmbătă, la slujba de Înviere din Muzeul în aer liber.
Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a întreprins în perioada 12 – 17 aprilie, o vizită de lucru la Tirana, pentru perfectarea unui proiect european dezvoltat în parteneriat cu țările din zona Balcanilor: Albania, Macedonia, Muntenegru,Read More
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat punerea în vânzare a celui de-al doilea set de bilete pentru ediția din acest an. Al treilea și ultimul set de bilete pentru FITS va fi anunțat în 14 mai.
Actorul Constantin Chiriac, director general al naționalului sibian și președinte al celui mai important festival de artele spectacolului din Europa – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Programul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania include, și în acest an, peste 200 de titluri venite din întreaga lume, printre care și filme premiate la cele mai mari festivaluri.
Filarmonica de Stat Sibiu va pune în vânzare, începând de luni, 22 aprilie 2019, bilete online pentru evenimentele organizate de către instituție.
Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu invită publicul sibian joi, 18 aprilie, ora 19.00, la Sala Thalia, într-o călătorie muzicală alături de cunoscutul dirijor român Tiberiu Soare și tânărul percuționist și compozitor Alexandru Anastasiu.
Duminică, 28 aprilie, la ora 17 va avea loc următorul concert “Odae cum Harmoniis” în cadrul Stagiunii Camerale “Florescu-Fernandez & Friends”, organizat în colaborare cu Forumul German Sibiu.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 19 aprilie, sâmbătă, 20 aprilie și duminică, 5 mai, avanpremiera spectacolului cu piesa „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia actorului TNRS Florin Coșuleț.