Concert caritabil la Cisnădie
La Casa de Cultură a orașului Cisnădie a avut loc, duminică, concertul caritabil „Împreună pentru Elena”.
La Casa de Cultură a orașului Cisnădie a avut loc, duminică, concertul caritabil „Împreună pentru Elena”.
Am întrebat câțiva sibieni ce lecturi recomandă pentru perioada aceasta, când multora dintre noi ne place să ne învelim în pături și să citim la căldură. Acestor sugestii le-am adăugat scurte descrieri, pentru a vă ajuta să alegeți.
Spectacolul de Crăciun de la Poplaca devine o sărbătoare tradițională pentru comunitate.
Duminică, 23 decembrie, de la ora 17.00, Căminul Cultural din Sadu găzduieşte o incursiune în lumea satului tradiţional românesc în miez de iarnă, prin colinde și personajele de poveste, reunite în cadrul spectacolului „Iată, vin colindători!”.
Muzeul ASTRA a avut rezultate peste așteptări în acest an. Iată ce le pregătește vizitatorilor pentru 2019!
Firma care administrează Centrul Cultural „Ion Besoiu”, TVSat Media Group, în parteneriat cu Asociația „Pot să ajut”, derulează o inițiativă cultural-artistică menită să susțină educația non-formală și reintegrarea socială a copiilor și a vârstnicilor, un apel la umanitate și mai multă înțelegere față de semenii noștri.
Aflat la poalele munţilor Cindrel şi Lotru, şerpuit de râul cu acelaşi nume, Sadu‚ sat de margine, este poartă de intrare în Mărginimea Sibiului.
Spiritul Crăciunului și venirea Anului Nou i-a cuprins și pe elevii școlii postliceale FEG Sibiu, precum și pe cadrele didactice, angajați și conducerea instituției de învățământ.
Ofelia Popii închide seria conferințelor speciale FITS și TNRS din acest an.
Optimismul trebuie să însufleţească România ca societate, este de părere directorul celei mai performante instituții de cultură din Sibiu, la finalul unui an în care și-a depășit din nou obiectivele.
Vineri, 18 ianuarie 2019, de la ora 17:00, va avea loc la Librăria Habitus prima conferință specială FITS și TNRS din anul 2019, eveniment care îi va aduce într-un dialog inedit despre dans, teatru și poezie, pe Constantin Chiriac, director general al TNRS și președinte al FITS, și pe cunoscutulRead More
Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a XXIII-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care va avea loc în perioada 17-22 iunie 2019, în cadrul FITS.
Neîncăpătoare s-a dovedit a fi sala de spectacole a Centrului Cultural „Ioan Macrea”, care a găzduit spectacolul „Hora românilor, la Gura Râului”.
Actorul Florin Coșuleț și colegii din distribuția spectacolului „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun” vor susține miercuri, 19 decembrie, un recital de colinde dedicat oamenilor fără adăpost.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” încheie programul din acest an cu spectacolele „Scufița Roșie” în regia lui Diego Aramburo și „Cel mai mare Gulliver” în regia lui Alexandru Dabija.