Cum a fost luna iunie la Consiliul Județean Sibiu. Video
Consiliul Județean Sibiu a publicat un material video care sintetizează principalele activități ale instituției în luna care a trecut.
Consiliul Județean Sibiu a publicat un material video care sintetizează principalele activități ale instituției în luna care a trecut.
Aleși regionali și locali din UE, reprezentanți ai guvernelor statelor membre și oficiali din Comisia Europeană s-au aflat, timp de două zile, la Sibiu.
Primăria Sibiu înaintează spre dezbatere publică un nou proiect de extindere a zonei pietonale din centrul istoric. Se propune transformarea străzii Arhivelor și a Pieței Schiller în zone pietonale. Foto: Primăria Sibiu “Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2030 prevede reorganizarea unor noi străzi și piațete în favoarea deplasării pietonale. PunemRead More
Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului Sibiu, prin firma contractată, DD CHIM SRL, va realiza o nouă campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului. Aceasta este cea de-a treia acțiune de acest gen din acest an și va avea loc vineri, 30 iunie și sâmbătă,Read More
Începând de azi, 29 iunie, și până duminică, 2 iulie, orele 20.00, în localitatea Richiș, comuna Biertan, județul Sibiu, suntem așteptați să luăm parte la o primă ediție de excepție a Festivalului „Omul Verde din Richiș”. Pe parcursul evenimentului vom avea parte de o gamă diferită de conferințe tematice, viziteRead More
În cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, la nivelul județului Sibiu au fost depuse spre finanțare un număr de 93 de proiecte în valoare de 930.693.157,74 lei. Din data de 29.03.2023 și până la data de 29.06.2023, la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate unRead More
“Terenul vacant de pe str. Siretului a făcut obiectul unei cereri de retrocedare și, după procese care au durat peste 20 ani, Primăria Sibiu poate dispune acum de această suprafață și să o amenajeze pentru utilitate publică. Am demarat o procedură de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vedereaRead More
În ședința ordinară din 29 Iunie, Consiliul Local Sadu a aprobat Regulamentul privind conservarea ecosistemului si reglementari privind circulația motocicletelor, ATV-urilor si mașinilor off-road pe raza UAT Sadu – județul Sibiu. Foto: Captură video Facebook Comuna Sadu Forma finală a regulamentului a fost stabilită în cadrul unei dezbateri publice careRead More
Vineri, 30 iunie 2023, are loc o nouă ediție a Pieței volante la Consiliul Județean Sibiu, proiect care se adresează sibienilor care locuiesc sau au locul de muncă în zona centrală a municipiului Sibiu. Foto: Consiliul Județean Sibiu Astfel, între orele 9.00-13.00, cei interesați să își facă aprovizionarea cu produseRead More
Foto: Primăria Municipiului Sibiu “Este în continuare nevoie de locuri noi în creșe și grădinițe. Avem proiecte în curs, în diverse stadii, pentru amenajarea a 6 creșe noi cu 320 de locuri și 2 grădinițe cu 100 de locuri. Acest nou proiect, de transformare a unui imobil existent în grădiniță,Read More
Cum putem folosi eficient resursele energetice și cum putem economisi pentru a avea facturi mai mici la utilități. Cum putem investi într-o locuință sustenabilă în viitor. O treime din cele 30 de ateliere de informare pentru cetățeni au fost susținute în județul Sibiu. Foto: Consiliul Județean Sibiu Locuitorii orașului TălmaciuRead More
Casa Artelor va deveni perla arhitecturală din Piața Mică, fiind, totodată, un exemplu de bună practică în domeniul cultural, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Foto: Consiliul Județean Sibiu ”Astăzi, împreună cu ministrul culturii, Raluca Turcan, Bogdan Trâmbaciu, directorul UMP din Ministerul Culturii, Ciprian Stefan, managerul muzeuluiRead More
Patrimoniul cultural al județului e mai bogat, de câteva zile, cu un monument proaspăt reabilitat. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului a îmbrăcat straie noi, în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Atestată documentar încă din secolul al XIII-lea, odată cu menţionarea localităţii, biserica redevine acum o emblemăRead More
Încă o arteră principală din Sibiu întra în modernizare. Primăria a anunțat că a fost semnat contractul pentru proiectare și realizarea studiilor în vederea modernizării străzii Semaforului. Reprezentanții Primăriei nu precizează însă când vor începe lucrările efective și cât vor dura. Foto: Primăria Municipiului Sibiu Luni, 26 iunie, primarul AstridRead More
Modul în care investițiile private și cele publice ajută la dezvoltarea județului Sibiu, atât economic cât și social, a fost un motiv suficient pentru ca președintele Regiunii Wielkopolska din Polonia, Marek Woźniak, să-și prelungească șederea în județul nostru. Prezent la dublul eveniment european prilejuit de conferința miniștrilor de dezvoltare câtRead More