Terenul de pe Calea Șurii Mici corespunde cerințelor de calitate pentru edificarea unei unități spitalicești. Este concluzia unui studiu de evaluare și prognoză a calității mediului în zona periurbană Sibiu Nord-Vest, ce include și zona propusă de Consiliul Județean Sibiu pentru amplasamentul noului spital.
Studiul arată că nu au fost detectați poluanți în aer sau în sol care să reprezinte vreun semnal de alarmă în perspectiva amplasării noului spital de urgență pe Calea Șurii Mici.
Documentul a fost prezentat, astăzi, de conducerea Consiliului Județean, într-o conferință de presă.
În plus, președintele Daniela Cîmpean a precizat că un avantaj în favoarea acestui amplasament ține de buna conectivitate cu mai multe căi de acces atât dinspre oraș, cât și din județ.
Depozitul de deșeuri de la Cristian este situat la aproximativ 4,17 km de amplasamentul propus pentru noul spital, de patru ori distanța impusă în România ca limită pentru construirea în proximitatea unui depozit de deșeuri, conform unui ordin al Ministerului Sănătății din 2014.
Măsurătorile de noxe s-au făcut în trei puncte din zonă: pe Calea Șurii Mici, str. Coralului și str. Tractorului.
În ce privește calitatea aerului, s-au făcut măsurători pentru a detecta dacă există substanțe poluante ca hidrogenul sulfurat și amoniacul, iar valorile înregistrate sunt atât de mici, încât se află sub pragul de detecție. În ce privește poluarea cu praf, valorile sunt mult sub concentrațiile maxim admise, mai arată studiul.
Legat de poluarea solului cu metale grele (plumb, zinc, cadmiu arsen, mercur etc.), valorile înregistrate în toate cele trei puncte sunt mult sub pragurile de alertă stabilite prin lege pentru terenuri cu folosință sensibilă.
La capitolul poluare fonică, valorile de zgomot înregistrate pe Calea Șurii Mici sunt chiar sub valorile întregistrate de Agenția pentru Protecția Mediului pe Bd. Corneliu Coposu, unde se află actualul spital. Nici proximitatea aeroportului față de amplasamentul noului spital nu are un impact negativ, așa cum demonstrează evaluarea nivelului de zgomot ambiant aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean 21/30.01.2018, după ce a fost avizată de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu.
Amplasamentul pentru noul spital de pe Calea Șurii Mici este accesibil dinspre oraș prin străzile Mihail Kogălniceanu și Frigoriferului, o linie Tursib deservind deja cartierul Magnolia Residence din zonă. Prin PUG, se propun o serie de noi străzi care fac legătura cu Șoseaua Alba Iulia, respectiv cartierul Tineretului. Pentru pacienții din afara municipiului Sibiu, spitalul ar oferi acces rapid fără a mai încărca traficul din oraș: din centura ocolitoare Sibiu A1 prin DJ 143 B, dar și din drumul european E81 Sebeș-Sibiu prin DN 7H – DJ 143B, a mai arătat Cîmpean.