Sibienii care vor să scape de deşeurile electrice şi electrocasnice (DEEE) grele sau voluminoase au la dispoziţie un serviciu de colectare gratuită de la domiciliu. Acesta funcţionează pe bază de programare telefonică.
Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec), în parteneriat cu Primăria municipiului, Sibiu vin în sprijinul sibienilor cu un nou serviciu de colectare gratuită de la domiciliu a deşeurilor electrice şi electrocasnice (DEEE) grele sau voluminoase. Serviciul de colectare de la domiciliu funcţionează pe bază de programare telefonică la un call-center care planifică ridicarea acestor produse. Cetăţenii, instituţiile publice sau firmele care vor să se debaraseze în mod corect şi responsabil de echipamentele electrice uzate trebuie doar să apeleze numărul de telefon 0800444800, gratuit, între orele 9.00 şi 17.00, de luni până sâmbătă, respectiv 0744500006, disponibil în intervalul orar 9 – 16, de luni până sâmbătă. Ridicările de la domiciliu sau de la sediul firmelor se efectuează lunar, într-un cadru organizat, au explicat reprezentanţii municipalităţii sibiene.
Prima campanie
Ridicarea și transportul obiectelor electrice şi electrocasnice ieşite din uz se face pe baza programărilor adunate în decursul unei luni, în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni. Programul preluării acestor deşeuri este 10 – 16. “Mă bucur că acest parteneriat s-a concretizat în acest fel. Pentru sibieni este o modalitate foarte corectă și ușor de accesat pentru a rezolva problema electrocasnicelor ieșite din uz. Sper ca acest proiect să se bucure de succes în rândul sibienilor și să le fie de folos”, a mărturisit viceprimarul Astrid Fodor. Sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Sibiu a avut loc prima astfel de acțiune.
Pentru salvarea naturii
RoRec şi municipalitatea sibiană, implementează acest sistem pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. Este, practic, o acțiune care completează campaniile de colectare punctuale, dar și curăţenia de primăvară, curăţenia de toamnă, precum şi acţiunile pe care Asociaţia RoRec le desfăşoară periodic în Sibiu. “Într-un oraş ca Sibiul, se simţea nevoia unui serviciu permanent care să stea la dispoziţia locuitorilor, care au demonstrat de-a lungul timpului că pun preţ pe natură şi înţeleg importanţa colectării şi reciclării deşeurilor electrice. Ne bucurăm că de acum le putem oferi sprijinul nostru permanent”, a declarat Adrian Calev, manager regional al Asociaţiei RoRec.
Despre RoRec
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec este o organizație non-profit, înființată de zece dintre cei mai cunoscuţi fabricanți europeni de aparatură electrocasnică prezenți pe piața din România. Organizaţia preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică și se ocupă de toate activitățile necesare colectării, tratării, refolosirii, reciclării și recuperării DEEE, asigurând, în același timp, eliminarea în siguranță și protecția mediului, în conformitate cu legislația europeană în domeniu.
500.000
kg de DEEE din 41 de judeţe a colectat RoRec în luna aprilie