Lucrările la Casa Voluntarilor din Alțâna s-au încheiat după două săptămâni de șantier, timp în care aproximativ 30 de voluntari au pus umărul la restaurarea vechii gospodării. Intervenția nu a fost una simplă, deoarece fațada avea elemente istorice valoroase, de la inscripții și zugrăveli până la alte detalii originale care au trebuit păstrate și consolidate.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Werner Fink
Acolo unde au existat porțiuni lipsă, acestea au fost completate și integrate cromatic, ținând cont de materialul istoric.
„Cea mai mare provocare pe care o întâlnim atunci când vine vorba de restaurarea unei fațade istorice cu atât de multe elemente valoroase, de la inscripții până la zugrăveli, este desigur grija, atenția și respectul de care trebuie să dăm dovadă. Fiecare element este fragil și valoros, iar adevărata artă este a reuși să păstrăm cât mai mult din materialul original, iar în urma noastră să rămână cât mai puține semne de intervenție. De aici pleacă totul, întâi de toate, să nu strici!”, a explicat Rareș Ronkov, membru activ al proiectului, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și relocat de curând în Sibiu.
Lucrările s-au desfășurat sub îndrumarea lui Ștefan Vaida, meșter restaurator, membru activ și administrator al Casei Voluntarilor, care a lucrat alături de voluntari pe toată durata șantierului.
Fațada este gata, dar lucrările continuă
Gospodăria începe să-și recapete imaginea și să se integreze din nou în peisajul străzii și al satului. Casa Voluntarilor este însă departe de a fi finalizată în totalitate. Urmează echiparea bucătăriei, construirea unui corp de dușuri și grupuri sanitare, dezvelirea și restaurarea vechiului drum care trece prin fața casei și urcă spre biserică, dar și re-funcționalizarea șurii ca spațiu multifuncțional. Și curtea va intra în planul de amenajare.

Sursă foto: Rareș Ronkov, membru fondator
„Mai sunt mulți pași de acum înainte, cum ar fi echiparea bucătăriei, construcția unui corp de dușuri și grupuri sanitare, dezvelirea și restaurarea vechiului drum care trece prin fața casei și urcă spre biserică, re-funcționalizarea șurii ca spațiu multifuncțional și, desigur, amenajarea curții, printre multe altele, pe care le luăm treptat, dar cu multă forță de muncă”, a transmis Rareș Ronkov.
Un loc în care să se învețe despre patrimoniu
Dincolo de restaurare, principalul scop al proiectului este ca fiecare șantier să devină, la rândul său, o experiență din care voluntarii să plece cu ceva nou.
„În esență, Casa Voluntarilor este dedicată proiectelor educaționale în materie de patrimoniu atât pentru pasionați sau experți, cât și pentru generația tânără care trebuie să învețe să crească împreună cu patrimoniul construit, dar și imaterial. Vrem să transformăm fiecare șantier într-o șansă pentru toți participanții de a învăța în esență cum să ai grijă de patrimoniul ce ne înconjoară”, a transmis membrul fondator.
Prin proiectul „Cu fațada schimbăm strada”, echipa vrea să ofere un exemplu concret de bună practică în ceea ce privește protejarea și restaurarea fațadelor istorice.
„Se spune că cel mai bine convingi prin puterea exemplului, iar noi, prin proiectul «Cu fațada schimbăm strada», vrem să creăm un exemplu de bună practică în ceea ce privește protejarea, restaurarea și conservarea fațadelor istorice, a ceea ce înseamnă ele pentru imaginea satelor și orașelor, cum un spațiu construit bun ne poate îmbunătăți viața tuturor și, desigur, cu cât de puține resurse poți să salvezi o fațadă istorică!”, a declarat Rareș Ronkov.
Proiectul „Casa Voluntarilor Alțâna” a fost înscris la Maratonul Internațional Sibiu 2025, iar banii strânși cu această ocazie au fost direcționați către lucrările de restaurare și amenajare ale casei.

Sursă foto: Ștefan Vaida
Citește despre proiectul „Casa Voluntarilor” pe https://mesageruldesibiu.ro/o-casa-veche-din-altana-salvata-de-voluntari-cum-prinde-viata-un-proiect-de-suflet/











