FOTO, VIDEO, UPDATE: CARAMBOL grav cu 3 mașini și un camion în Veștem. Starea răniților

La intersecția DN 1 cu DN 7, în localitatea Veștem, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme și un autocamion. Două persoane au fost rănite în urma impactului și primesc îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt ridicate.

 

FOTO: ISU Sibiu 

Echipele de intervenție sunt prezente la fața locului și se estimează că circulația rutieră va fi reluată în aproximativ 60 de minute, conform Infotrafic.

Autoritățile fac eforturi pentru gestionarea situației și redeschiderea drumului în cel mai scurt timp posibil.

UPDATE, ISU:

Pompierii au descarcerat un bărbat în vârsta de 66 de ani, care era blocat in autoturism, acesta fiind conștient. A fost predat echipajului medical de la SAJ.

Foto: SAJ

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 77 de ani, care a fost transportat la spital conștient cu un traumatism toracic.

UPDATE IPJ: Din primele cercetari efectuate a rezultat ca, pe fondul nepastrarii distantei de siguranta, in timp ce conducea un autoturism spre Vestem,un barbat in varsta de 77 de ani, din Talmaciu, a intrat in coliziune cu turismul condus in fata sa de catre un alt talmacean in varsta de 66 de ani, proiectandu-l intr-un ansamblu tir condus pe aceeasi directie de catre un prahovean in varsta de 27 de ani si apoi intr-un utilaj stationat in afara partii carosabile.

Soferii celor doua autoturisme si o pasagera din ansamblul tir, femeie in varsta de 24 de ani, insarcinata, din jud. Prahova, au fost transportati la spital constienti.

Traficul este in continuare blocat.

UPDATE IPJ: Traficul a fost reluat în condiții normale în jurul orei 13.30

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*