Canicula pune la încercare și animalele de la Zoo Sibiu

Temperaturile sufocante din ultimele zile nu afectează doar oamenii, ci și animalele din Grădina Zoologică Sibiu. Pentru a reduce disconfortul provocat de căldura extremă, reprezentanții grădinii zoologice au luat o serie de măsuri speciale. Hrana animalelor este păstrată la o temperatură de aproximativ 5-6 grade Celsius, iar apa din adăposturi și țarcuri este schimbată de mai multe ori pe zi, astfel încât să fie cât mai proaspătă.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Zoo Sibiu

În spațiile unde trăiesc animalele funcționează sisteme de picurare și vaporizare a apei. Cel mai mare avantaj al Grădinii Zoologice Sibiu rămâne însă amplasarea acesteia într-o zonă împădurită, unde umbra oferită de copaci reduce efectele caniculei.

„Unele animale beneficiază de umbra pădurii, cum sunt lupii, tigrii și lupii albi. Leii se bucură și ei de aceste condiții. La celelalte specii, apa se schimbă de mai multe ori pe zi. Pavienii au aspersoare în țarc, iar în zonele unde este mai mult beton acesta este udat frecvent. Urșii, tigrii, jaguarii și chiar leii au la dispoziție bazine cu apă. Maimuțele primesc fructe și legume cu un conținut ridicat de apă, uneori răcite la temperatura frigiderului”, a declarat medicul veterinar Liviu Todescu.

Reprezentanții Grădinii Zoologice monitorizează permanent starea animalelor și adaptează măsurile de îngrijire în funcție de evoluția temperaturilor, astfel încât acestea să treacă cât mai ușor peste perioada de caniculă extremă.