Într-un interviu realizat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Dr. Buș Cristina-Mihaela, medic primar hematologie în cadrul Secției Clinice Hematologie a SCJU Sibiu, explică ce rol au analizele de rutină în prevenție, care sunt simptomele ce nu trebuie ignorate și în ce situații este recomandat consultul unui medic hematolog. Totodată, aflăm care sunt cele mai frecvente afecțiuni hematologice întâlnite și de ce monitorizarea periodică a stării de sănătate este esențială.

Sursă foto: SCJUS
1. Ce este hematologia și ce tipuri de boli tratează?
Hematologia este ramura medicinei care se ocupă cu studiul, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sângelui și ale organelor care îl produc sau îl gestionează, precum măduva osoasă, splina și ganglionii limfatici. Bolile pe care le tratează un medic hematolog se împart în două mari categorii:
1. Afectiuni benigne
Anemii: Deficiențe care afectează globulele roșii, cum ar fi anemia feriprivă (lipsa de fier), anemia megaloblastică (deficit de vitamina B12 sau acid folic) sau talasemia.
Tulburări de coagulare: Probleme de sângerare sau de formare a cheagurilor, precum hemofilia, boala von Willebrand și trombofiliile.
Afecțiuni ale trombocitelor și globulelor albe: Scăderi sau creșteri anormale ale celulelor din sânge (de exemplu, trombocitopenia sau neutropenia).
2. Afectiuni maligne
Leucemii: Cancere ale sângelui și ale măduvei osoase, care pot fi acute sau cronice.
Limfoame: Cancere ale sistemului limfatic (Limfomul Hodgkin și Non-Hodgkin).
Mielom multiplu: Cancer al plasmocitelor (un tip de celule albe din măduva osoasă
Sindroame mielodisplazice etc).
2. Care sunt cele mai frecvente afecțiuni hematologice întâlnite în Sibiu?
Cele mai frecvente sunt anemiile.
3. Care sunt simptomele care ar trebui să ne trimită la un consult hematologic?
În general nu există simptomele bolilor hematologice nespecifice și consultul hematologic ar trebui efectuat după recomandare de la medic generalist sau alte specialități, după efectuare de analize de sânge. Cele mai frecvente sunt oboseala și manifestările hemoragice.
4. Cât de importante sunt analizele de sânge de rutină?
Analizele de sânge de rutină sunt fundamentul medicinei preventive, având un rol crucial în menținerea sănătății pe termen lung. Importanța lor majoră derivă din faptul că multiple afecțiuni se dezvoltă fără simptomatologie clară dar pot fi identificate prin analize de rutina.
5. La ce interval ar trebui să ne facem analizele de sânge?
Efectuarea unui set de analize uzuale (recomandat o dată pe an pentru adulții sănătoși sub 40 de ani și la 6-12 luni pentru persoanele de peste 40 de ani sau cu boli cronice).












