Campionatul Național de Trout Area se mută la Sibiu

Asociația Trout Area Romania (TAR) a decis organizarea ultimelor două etape ale Campionatului Național de Trout Area – ediția 2023 în județul Sibiu, mai exact în Păstrăvăria Tatu, din comuna Sadu.

Foto: Trout Area România

Ultimele două competiții ale acestui an se vor desfășura astfel:
1. Timon CUP – 30 septembrie 2023
2. Herakles CUP – 14 octombrie 2023

La aceste două competiții vor lua parte peste 40 de concurenți din toate colturile țării, dar și din străinătate, care se vor întrece atât pentru premiile puse în joc de sponsorii generoși dar, mai ales, pentru cele 5 locuri din echipa României de trout area.
Tot la Păstrăvăria Tatu va avea loc în perioada 7-8 octombrie, turneul internațional BALKAN CUP, competiție regională aflată la a doua ediție și la care și-au anunțat deja prezența echipe din Bulgaria, Ungaria, Moldova, Croația și Serbia.

Trebuie menționat că echipa României de Trout Area este deținătoarea titlului de vicecampioană mondială la această disciplină având ocazia să își îmbunătățească performanța la ediția din acest an a Campionatului Mondial de Trout Area care va avea loc în perioada 3-5 noiembrie, în Lituania.

Despre trout area

Trout Area este disciplina relativ noua în competițiile de pescuit. Este noua la nivel european, deoarece în Japonia, acest stil este practicat de zeci de ani. De fapt, Trout Area înseamnă pescuitul păstrăvului într-o păstrăvărie. Și nu ne referim la bazinele rectangulare sau circulare din beton în care păstrăvii sunt crescuți intensiv. Ne referim mici lacuri, construite de proprietarii de pescuit pentru a atrage un nou timp client: pescarul sportiv.
În plus, sezonul păstrăvului este foarte scurt și la sfârșitul toamnei, iarna și primăvara, pescarul de păstrăv nu face decât să aștepte începutul sezonului. Astfel, iazurile suprapopulate au devenit locuri de joaca pentru pescarii care așteaptă adevăratele provocări ale pescuitului în apele naturale de munte.
Puriștii ar spune că acest stil nu are a face cu pescuit. Acesta este un joc inutil, copilăresc. Cum ar putea fi altfel, dacă te uiți în apa limpede și vezi zeci de păstrăvi înotând în toate direcțiile. Dar când vor arunca o nălucă și vor observa ca este atacata doar de câteva exemplare
și după prinderea a 4-5 pești nălucă respectiva nu va incita nici măcar un păstrăv, atunci se vor răzgândi.
Trout Area s-a impus la nivel mondial drept stilul de pescuit cu cel mai rapid ritm de creștere dintr-un motiv foarte simplu: este o disciplina dinamica, extrem de tehnica și în care hazardul joaca un rol nesemnificativ. Deși probabilitatea ca pescuitul sportiv să devină o disciplină olimpică este aproape nulă, cu siguranță ca trout area este singura disciplina care are cele șanse reale să îndeplinească criteriile impuse de olimpism.

Turneele de trout area sunt spectaculoase și extrem de dinamice, în care viteză și adaptabilitatea sunt principalele chei ale succesului pentru orice concurent. Meciurile directe între toți concurenții asigură o selecție riguroasă și incontestabilă a fiecărui câștigător al turneului. Campionatul se desfășoară conform unui regulament de competiție unic și valabil pe tot parcursul campionatului Competițiile au reguli de protecție a capturilor fiind turnee de tip „Catch and Release” (toți peștii prinși sunt eliberați imediat)

Despre Asociația „Trout Area Romania”

Asociația a fost oficial fondată în 2020 dar organizează competiții din 2016

Trout Area Romania organizează Campionatul National de Trout Area din 2017. Începând cu anul 2022, acest campionat este organizat în parteneriat cu Liga Română de Spinning și sub egida AGVPS (Asociația General a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Romania) și a
Federației Române „Sport pentru Toți”

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*