Camere spion în baie, la nunta unor prieteni. Tânăra care a făcut public cazul răspunde întrebărilor

Tânăra care a descoperit camere spion în camera în care a fost cazată pe Valea Avrigului a revenit cu un nou videoclip, în care explică cum au ajuns cardurile de memorie în mâna bărbatului cercetat și cum a găsit soțul ei dispozitivele.

Evenimentul la care au fost descoperite camerele spion a fost chiar nunta prietenilor lor, cuplu căruia inițial urmau să-i fie nași, a povestit Felicia Kopan într-un videoclip publicat pe Facebook. Mirii au renunțat ulterior la cununia religioasă, iar petrecerea s-a ținut la cabană doar cu prietenii. Cele două cupluri se cunoșteau de aproximativ trei ani, fuseseră împreună în city break-uri și concedii și se vizitaseră acasă.

„Nu m-am așteptat nici o secundă ca videoclipul să ajungă atât de departe”, spune tânăra, care a mulțumit celor care au distribuit primul clip.

Cea mai frecventă întrebare din comentarii a fost cum au ajuns cardurile de memorie la bărbat. Soțul ei scotea cardurile din dispozitive și le punea pe masă, de unde acesta le lua sub pretextul că vrea să le vadă.

„Nici prin cap nu ne-a trecut să nu-l lăsăm să se uite la ele”, recunoaște femeia. În șocul momentului, cei doi nu s-au gândit că acestea ar putea fi distruse. „Acum, gândind la rece, am făcut foarte multe greșeli în ziua respectivă”, a adăugat ea.

Dispozitivele din cameră și din baie i s-au părut soțului ei nelalocul lor într-o pensiune în care toate detaliile erau foarte bine puse la punct. A fotografiat unul dintre ele și a căutat imaginea pe Google, unde a găsit site-ul de pe care poate fi comandat, instrucțiunile și aplicația de conectare.

După ce a resetat dispozitivul, s-a conectat la el de pe telefon și cei doi au putut vedea în timp real imaginile din cameră, filmate Full HD. Acestea nu s-au stocat nicăieri, pentru că dispozitivele nu mai aveau carduri de memorie.

Felicia Kopan precizează că nu va da numele cabanei, pentru că „nu are nicio vină nici proprietarul cabanei și nici locația în sine”. Ea a respins și acuzațiile că ar face reclamă la astfel de camere și le-a cerut urmăritorilor recomandări de detectoare care funcționează.

Tânăra spune că nu poate dezvălui identitatea celor doi, pentru că procesul este în desfășurare și aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție. Din câte a înțeles ea, în acest moment ambii ar fi suspecți în dosar, nu doar bărbatul.

Polițiștii din Avrig au făcut pe 27 octombrie o percheziție la o casă din Cornățel, într-un dosar penal pentru violarea vieții private, a anunțat IPJ Sibiu. Au fost ridicate mai multe dispozitive electronice și medii de stocare, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.