Căderea burselor a tras leul în jos

Scăderea burselor americane de aseară, care s-a rostogolit și pe cele asiatice și europene, a provocat creșterea aversiunii față de risc, monedele de la marginea zonei euro înregistrând deprecieri.

Bursa americană a avut cel mai slab început al trimestrului al doilea. La aceasta a contribuit războiul comercial dintre Statele Unite și China, dar și atacul declanșat de preşedintele Donald Trump împotriva Amazon, companie care a fost acuzată că provoacă falimentul vânzătorilor mici din industria de retail americană. Acestea au făcut ca indicele S&P 500 să scadă cu 2,2%, o devalorizare depăşită doar de declinul de 2,5% suferit acum 89 de ani, înainte de debutul Marii Crize.

Cursul euro a crescut de la 4,6548 la 4,6585 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,658 – 4,662 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,659 – 4,662 lei.

Media dolarului american a urcat de la 3,7746 la 3,7842 lei, într-o zi în care cotațiile au fluctuat pe piața locală între 3,777 și 3,794 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,174 – 1,177 franci/euro, astfel că media a urcat de la 3,96 la 3,9625 lei.

Euro se aprecia și față de monedele din regiune. El a urcat la 4,202 – 422 zloți, respectiv la 312,2 – 312,7 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,2287 si 1,2336 dolari. Investitorii așteaptă publicarea de la sfârșitul săptămânii a datelor privind piața americană a muncii, indicator care influențează nivelul dobânzii de politică monetară a Rezervei Federale americane.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut de la 6.937,38, aseară, la 7.337,98 dolari.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*