Brădeni. Aproape jumătate dintre persoanele testate au fost trimise la investigații suplimentare

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a desfășurat în comuna Brădeni o nouă acțiune din cadrul campaniei de prevenție și educație pentru sănătate „Respiră Liber”, dedicată conștientizării efectelor nocive ale fumatului și promovării unui stil de viață sănătos.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

În cadrul evenimentului, echipa medicală a spitalului a realizat peste 40 de spirometrii gratuite pentru membrii comunității, oferind evaluări ale funcției pulmonare, recomandări medicale și informații despre beneficiile renunțării la fumat. Acțiunea a avut ca scop atât depistarea precoce a eventualelor afecțiuni respiratorii, cât și încurajarea populației să adopte comportamente care protejează sănătatea plămânilor. Aproape jumătate dintre persoanele testate au primit recomandări pentru continuarea investigațiilor de specialitate cu privire la problemele medicale sesizate.

Prin campania Respiră Liber ne dorim să aducem prevenția cât mai aproape de oameni și să oferim acces la investigații simple, dar extrem de importante pentru sănătatea respiratorie. Ne bucurăm că locuitorii comunei Brădeni au răspuns pozitiv acestei inițiative și au profitat de oportunitatea de a-și verifica starea de sănătate. Fiecare persoană informată și fiecare fumător care decide să renunțe la acest obicei reprezintă un câștig pentru întreaga comunitate”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Echipa medicală prezentă la Brădeni a fost coordonată de doamna dr. Iulia Simina, medic pneumolog, asistentele medicale care au însoțit-o fiind Elena Stănilă, Ionela Creangă și Rodica Isdrailă.

Fumatul continuă să fie principalul factor de risc pentru numeroase boli respiratorii și cardiovasculare. Spirometria este o investigație rapidă și neinvazivă, care poate identifica din timp modificări ale funcției pulmonare. Prin astfel de acțiuni, am dorit nu doar să evaluăm starea de sănătate a populației, ci și să oferim oamenilor informațiile necesare pentru a lua decizii care le pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții”, a explicat Dr. Iulia Simina, medic pneumolog.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

„Mulțumim Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu pentru implicarea constantă în promovarea sănătății comunităților locale. Astfel de campanii sunt extrem de importante pentru locuitorii noștri, deoarece aduc servicii medicale și informații utile direct în mijlocul comunității. Ne bucurăm de interesul manifestat de cetățeni și susținem orice inițiativă care contribuie la creșterea gradului de prevenție și educație pentru sănătate”, spune Liviu Modoi, primar Brădeni.

La rândul său, Dr. Toma Alexandru-Bogdan, medic de familie Brădeni a apreciat rolul campaniei Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu în rândul comunității, subliniind faptul că fumatul rămâne unul dintre cele mai mari riscuri evitabile.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Sănătatea unei comunități depinde de alegerile pe care oamenii le fac în fiecare zi, iar fumatul rămâne unul dintre cele mai mari riscuri evitabile. O campanie de conștientizare aduce acest subiect în discuția publică și ne ajută pe noi, medicii de familie, să deschidem mai ușor un dialog cu pacienții fumători. Beneficiul major este crearea unui mediu mai informat, în care suportul comunității devine un aliat puternic pentru cei care decid să facă pasul spre o viață fără tutun. Este important ca oamenii să știe că beneficiile renunțării la fumat apar imediat: capacitatea respiratorie se îmbunătățește în câteva săptămâni, iar riscul de infarct începe să scadă. Pe termen lung, organismul se recuperează, reducându-se riscul de cancer și de boli pulmonare cronice. Fiecare persoană care renunță la fumat înseamnă o familie mai protejată și o comunitate mai sănătoasă și mai longevivă. Ca medic de familie, încurajez fiecare pacient să aleagă un stil de viață fără fumat”, a declarat Dr. Alexandru Bogdan Toma.

Campania „Respiră Liber” face parte din eforturile continue ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu de a promova prevenția, educația pentru sănătate și depistarea precoce a afecțiunilor respiratorii în comunitățile din județul Sibiu.

Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Campania „Respiră liber”, derulată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, va continua vineri, 5 iunie, cu o nouă sesiune de spirometrii gratuite organizată în Piața Mare din Sibiu, între orele 10.30 și 12.30.