Bogdan Trif, PDS Sibiu: „3 miliarde de lei, plus dobânzi! Aproape 800 de milioane de euro este dezastrul produs de PNL și USR în pandemie” (CP)

Deputatul PSD Bogdan Trif a lansat un atac dur la adresa fostei guvernări și a criticat modul în care au fost gestionate achizițiile de vaccinuri în timpul pandemiei de COVID-19.

Sursă foto: PSD Sibiu

„Atât ne costă pe toți incompetența și aroganța penelistului Florin Cîțu și a miniștrilor USR ai Sănătății, din perioada pandemiei. Iar “nota de plată” este, desigur, pusă pe umerii tuturor românilor, deja încercați de criza economică actuală, generată de masurile dezastruoase susținute de aceleași partide.

Aceasta este realitatea: România a fost condamnată la Tribunalul de Primă Instanță să plătească către Pfizer contravaloarea a 28 de milioane de doze de vaccin anti-COVID care nici măcar nu au mai fost livrate. Iar alți bani vor fi cheltuiți pentru distrugerea lor.

Vorbim despre o sumă uriașă, echivalentul a cel puțin trei spitale regionale, sute de kilometri de autostradă sau zeci de școli și grădinițe!

De neînțeles rămâne cum România a fost obligată, printr-un contract profund nefavorabil, să achiziționeze aproape 100 de milioane de doze, adică de trei ori mai mult decât ar fi fost necesar chiar și în cel mai pesimist scenariu.

Miniștrii PSD care au urmat au refuzat noi livrări, au vândut o parte din doze și au încercat renegocierea contractului. Dar răul făcut nu a mai putut fi reparat.

România plătește și va plăti scump incompetența PNL și USR.

Adevărul trebuie spus clar: cine greșește, plătește. Iar românii merită responsabilitate, nu experimente costisitoare pe banii lor”, a transmis Deputat P.S.D. Sibiu – Bogdan Trif .