Bogdan Trif: Doamna blondă de la PNL Sibiu atacă justiția (P)

„Dacă, în urmă cu ceva timp, ne dădea lecții despre faptul că nu avem voie să comentăm deciziile justiției și venea chiar în fața sediului PSD să protesteze, acum atacă procurorii și judecătorii”, transmite deputatul PSD Bogdan Trif.

Foto: Bogdan Trif / Facebook

„Nu este de mirare, pentru că doamna a uitat chiar și în direct la TV ce vârstă are, așa că poate avea o scuză.
Așa că ieri, doamna Turcan a “scos la tablă” procurorii în cazul primarului PNL al capitalei, Ciprian Ciucu, fără să aștepte măcar să aflăm pe ce se bazează ancheta și ce probe sunt.
Nici judecătorii nu au rămas “netaxați” de Turcan, care a criticat decizia ICCJ în cazul lui Dominic Fritz, deși acesta primise anterior o decizie nefavorabilă din partea Agenției Naționale de Integritate. Mai existase și o decizie a Curții de Apel Timișoara, la fel de nefavorabilă. În plus, ședința de ieri a Înaltei Curți de Casație și Justiție fusese stabilită cu mult înainte ca PNL să convoace, pe repede înainte, un congres pentru a-i elimina pe cei care nu împărtășesc aceeași opinie cu liderul lor suprem.
Același lider care a aruncat țara într-o criză și care, în aceste vremuri tulburi, nu dorește ca România să aibă un guvern cu puteri depline.
Cred că toți sibienii sunt curioși cum ne va explica doamna atunci când își va schimba din nou tabăra, pentru că, după cum se poate vedea în tot parcursul politic al doamnei Turcan, a știut mereu când să “scoată capul din poză” și să îl bage în următoarea.
Desigur, în funcție de care echipă va fi câștigătoare.
Pentru că, nu-i așa, principiile doamnei se schimbă imediat “după starea vremii” și după “prognoza politică de partid”, iar la acest capitol președinta PNL Sibiu și-a dovedit de multe ori în viață „talentul”.