Dealul Viilor, cel mai nou cartier al comunei Șura Mare, crește deasupra satului, la ieșirea spre Slimnic. Case noi, familii tinere, multe venite de la oraș, începuturi de viață așezate pe străzi care își așteaptă asfaltul după ce au primit rețele de utilități, așa începe un nou reportaj din seria Oameni și Locuri de Poveste, al Consiliului Județean Sibiu.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Într-una dintre aceste case, un tată și cei trei copii ai săi duc mai departe un vis pe care nici cea mai grea dintre încercări nu a reușit să-l stingă.
Ionuț Beleiu are 36 de ani și spune că întreaga lui avere sunt cei trei copii. În urmă cu doi ani și-a pierdut soția, pe Andreea, în urma unei intoxicații cu fum. Au rămas în urma ei copiii, o casă construită pentru întoarcerea definitivă din Germania și două caiete groase cu rețete. Din ele, astăzi, familia încearcă să continue povestea pe care Andreea nu a mai apucat să o ducă până la capăt.
„A reușit să sune la pompieri, să anunțe incendiul produs în camera centralei. A fost găsită inconștientă, iar după zece zile în care a zăcut în comă s-a prăpădit la spital,” spune Ionuț.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Este rezumatul dramatic al unei zile de octombrie a anului 2024, care avea să schimbe destinul unei familii ce tocmai își găsise un rost în viață.

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Nu există om în Șura Mare care să nu fi mâncat din „pita de-a lui Belei”, produsă de familia lui Ionuț. „Părinții și fratele meu au o brutărie în sat. I-am ajutat și eu până când am plecat în Germania, hotărât să-mi caut norocul”, spune Ionuț, care, după liceu, visa să devină polițist. „M-am trezit prea târziu să depun actele pentru admitere, așa că am plecat măcelar în Germania.”
Următorii zece ani i-a petrecut cu cuțitul în mână și cu căciula pe cap, în hala friguroasă în care tranșa carcase. „Începeam la 3 dimineața, lucram șase zile pe săptămână. Financiar, a meritat, însă, din punct de vedere social, al interacțiunii cu vecinii sau prietenii, a fost un dezastru. Pentru mine, Germania a însemnat doar muncă.”

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
În străinătate a avut-o alături pe Andreea, o sibiancă pasionată de cofetărie, care i-a devenit soție și mama celor trei copii cu care Dumnezeu i-a binecuvântat. „Pur și simplu era îndrăgostită de patiserie și cofetărie. A făcut cursuri în Anglia, iar produsele sale aveau mare căutare în comunitatea de români din zona Stuttgartului, unde locuiam.”

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Așa a apărut „Dulciuri de poveste Andreea”, o afacere pornită din bucătăria casei în care familia de sibieni locuia cu chirie. „Dorința cea mare a fost să ne întoarcem în țară și să deschidem un laborator de dulciuri cu rețetele Andreei. Am construit această casă aici, în Șura Mare, dotată cu laborator și echipamentele necesare. Eram atât de fericiți!”.
Cu trei zile înainte ca Ionuț să revină din Germania, unde mai rămăsese pentru a preda locuința închiriată, cerul s-a prăvălit. „M-au sunat să-mi spună de incendiu, de Andreea. Fumul gros a năvălit de la centrală în hol, spre laborator,
unde a sufocat-o pe Andreea. Nu a ajuns și în casă, unde dormeau copiii noștri.”

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
O umbră se așterne pe chipul bărbatului. Se întoarce spre două caiete groase, ale căror pagini sunt acoperite cu un scris îngrijit. Litere rotunjite, denumiri subliniate și mici notițe pe margine. „Sunt caietele cu rețetele Andreei, strânse în anii în care s-a perfecționat continuu pentru a crea prăjituri, tarte, cozonaci, torturi sau plăcinte pentru clienții ei dragi. Era neobosită.”
La câteva zile după înmormântarea Andreei, Ionuț și-a privit în ochi cei trei copii și le-a spus că, într-un fel, mami a rămas cu ei. „Am decis să-i împlinesc visul, să fac dulciuri după rețetele care au făcut-o cunoscută. Așa va continua să fie cu fiecare dintre noi.”
În laboratorul de la demisolul casei, trei copii și tatăl lor zămislesc bucurii la tavă. Multe sunt comenzi pentru diferite aniversări, în care semenii lor sărbătoresc viața și bucuria de a fi împreună. Altele ajung în Piața „Transilvania” din Sibiu, rezervată producătorilor locali.
Mezinul are șase ani și, zilele trecute, în timp ce umplea cu cremă o tavă cu minitarte, i-a vorbit tatălui său despre cea mai mare dorință a sa: „Dacă aș putea să vorbesc cu mama, i-aș spune ce am mai făcut în ultimul timp, că avem un câine, că ne-am luat mașină pentru dus prăjiturile și că suntem cuminți.”

Foto: Consiliul Judetean Sibiu
Povestea de la marginea celui mai nou cartier din Șura Mare nu este despre pierdere și suferință, ci despre speranță și soarele zilei de mâine. Pentru familia lui Ionuț viitorul are miros de vanilie, nucă, scorțișoară și zahăr, ingrediente pe care le regăsim în caietele cu rețete ale Andreei.
Peste toate acestea, cei patru toarnă dragoste din belșug și bucuria de a se avea unii pe alții, într-o nouă viață care a început acolo unde mulți dintre noi am fi văzut doar un capăt de drum.
Miroase a vanilie și prăjituri proaspete în acest loc din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!.












