Biblioteca ASTRA dă startul înscrierilor la Bibliovacanța 2026

Programul estival „Bibliovacanța” îi așteaptă pe cei mai mici prieteni ai bibliotecii publice sibiene într-o călătorie a cunoașterii ghidată de bibliotecarele Alexandrina Aldea și Ana Coca, cu participarea activă a echipei de voluntari astriști. Înscrierile încep luni, 22 iunie 2026.

Sursă foto: BJA

Programul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani și propune diverse activități educative, creative şi recreative, pornind de la joc și lectură, la Compartimentul pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: lectura poveștilor, cultură generală, bune maniere, ateliere creative, jocuri, educație digitală, limbi străine, dans, cinema și interpretare dramatică. În cadrul „Bibliovacanța 2026”, vor fi invitați specialiști și profesioniști din diverse domenii de activitate, care vor susține ateliere cu cei mici.

Activitățile sunt structurate în două perioade, astfel încât să poată beneficia cât mai mulți copii din comunitate: 29 iunie-17 iulie 2026 (prima serie), respectiv 27 iulie-14 august 2026 (a doua serie). Atelierele se vor desfășura de luni până joi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, și vineri, între orele 10:00 – 12:00.

Accesul participanților în program se face pe baza permisului de acces valid la bibliotecă și a achitării taxei de 100 lei/participant, în limita a 40 de locuri disponibile în fiecare dintre cele două serii. Înscrierile se realizează în perioada 22-26 iunie 2026, de la ora 10:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret, de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, în ordinea cronologică a solicitărilor.

Informații suplimentare se pot obține la Compartimentul pentru Copii și Tineret (str. G. Barițiu, nr. 7, corp B, et. 1) sau la telefon 0269 210 551, int. 108.

Acțiunile Bibliotecii ASTRA sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.