Benedek Zacharie: „În ultima săptămână a sesiunii parlamentare a fost votate legi foarte importante pentru țară”

Joi s-a încheiat sesiunea parlamentară de primăvară.

Deputatul UDMR Benedek Zacharie a declarat pentru Mesagerul de Sibiu că ultima săptămână din această sesiune a fost una plină care a adus însă un început promițător în ceea ce privește problema pensiilor speciale.

„Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor reprezintă un pas important, chiar dacă aceste pensii reprezintă doar 4% din totalul pensiilor speciale din România” a spus Benedek Zacharie.

Potrivit deputatului, UDMR susține abrogarea tuturor pensiilor speciale, ca o variantă, sau, o altă variantă ar fi impozitarea progresivă a tuturor pensiilor speciale.

De altfel, potrivit deputatului Benedek Zacharie, grupul parlamentar al UDMR a votat alături de toate celelalte grupuri parlamentare pentru abrogarea pensiilor speciale.

Tot în această ultimă săptămână de sesiune parlamentară a fost votată și legea prin care se stabilește impozitarea pensiilor speciale. Mai mult, spune Benedek Zacharie, această lege stabilește în mod clar că pensia nu poate fi mai mare decât salariul net încasat și că pensia nu poate fi cumulată cu un salariu obținut de la stat. Deasemenea a fost stabilită și creșterea progresivă a vârstei de pensionare pentru magistrați și judecători.

Și tot în această săptămână au mai fost adoptate prin vot o serie de modificări la Codul de Procedură Penală în ceea ce îi privește pe conducătorii auto.

Astfel cei care conduc fără permis sau sub influența alcoolului sau a drogurilor și produc accidente de circulație vor primi sentințe cu executare, fiind exclusă din start aplicarea unei pedepse cu suspendare.

Acest lucru reprezintă, în opinia deputatului Benedek Zacharie, o responsabilizare a celor care sunt tentați să se urce la volan fără permis sau după ce au consumat alcool sau alte substanțe interzise.

Benedek Zacharie spune că aceste înăspriri de pedepse ar trebui să fie dublate și de o creștere a gradului de prevenție din partea Poliției Rutiere, și de o responsabilizare mai mare a administratorilor de drumuri (indiferent de categorie).

„De multe ori vedem drumuri naționale, județene, comunale, chiar și autostrăzi fără elemente corespunzătoare de semnalizare, fără elemente de siguranță sau fără indicatoare rutiere” a mai spus deputatul UDMR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*