Beat și cu permisul suspendat la volan, pe străzile din Cisnădie

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 12.30, în Cisnădie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șelimbărului de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Benești.

FOTO: arhivă 

Din verificările efectuate a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

 

La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia, al cărui conducător auto a fost surprins de dispozitivul radar circulând cu viteza de 91de km/h.

La volan a fost identificat un sibian în vârstă de 35 de ani, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*