Bătaie cu cuțitul în Sibiu – polițiștii au reținut doi bărbați de 20 și 32 de ani

La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi sibieni în vârstă de 20 și 32 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

 

Foto: Mesagerul de Sibiu

Tânărul de 20 de ani este bănuit că, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 21.30, ar fi intrat fără drept în locuința din municipiul Sibiu a celuilalt bărbat și l-ar fi agresat pe acesta, lovindu-l cu pumnii în zona feței.

Totodată, bărbatul de 32 de ani este bănuit că l-ar fi lovit pe tânăr de mai multe ori, cu un obiect tăietor/înțepător.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 18 iunie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.