Sezonul competițional 2025/2026 se apropie de final, iar clubul de juniori CSU Andu Sibiu a fost reprezentat în acest an de 11 echipe înscrise în Campionatele Naționale, dintre care 10 la masculin și una la feminin, acoperind toate categoriile de vârstă, de la U13 la U20.

Foto: CSU Andu Sibiu
Prin această structură, clubul dispune în prezent de un sistem complet de dezvoltare, care oferă continuitate sportivilor de la categoriile de juniori până la echipa de seniori.
Pe parcursul sezonului, echipele clubului au disputat 206 meciuri oficiale, înregistrând 130 de victorii și 76 de înfrângeri, fiind considerabil un sezon mult mai voluminos din punct de vedere a numărului de meciuri disputate.
Cea mai bună clasare la nivel național a fost obținută de echipa U13 CSU Andu Sibiu Galben, care a încheiat competiția pe locul 4, după un bilanț de 22 de victorii și 4 înfrângeri.
La categoria U15, CSU Andu Sibiu a ocupat locul 5, cu 19 victorii și 4 înfrângeri, iar echipa U20 a încheiat sezonul tot pe locul 5, fiind în același timp o premieră în cadrul clubului și participând pentru prima data în competiție. Formația U16 s-a clasat pe locul 6, în timp ce echipa U18 a încheiat campionatul pe poziția a 8-a.

Foto: CSU Andu Sibiu
Un parcurs aparte a avut echipa U13 CSU Andu Sibiu Alb, formată din jucători cu două generații mai mici decât categoria de vârstă la care a fost înscrisă. Aceasta a reușit calificarea la Turneul Final al Grupei Valorice B și a încheiat competiția pe locul 12, acumulând experiență competițională într-o categorie superioară de vârstă.
La categoria U14, echipa CSU Andu Sibiu Galben a terminat sezonul pe locul 7 la nivel național, iar formația U14 CSU Andu Sibiu Albastru a ocupat locul 3 în Grupa Valorică B. Tot în competițiile naționale, clubul a fost reprezentat și de o echipă U14 feminin, aflată la al doilea sezon de activitate.
Echipa U17 a încheiat sezonul foarte aproape de calificarea la turneul final (Final4), după un parcurs în care a obținut 8 victorii în 11 partide.

Foto: CSU Andu Sibiu
Pe lângă participarea în Campionatele Naționale, clubul a continuat să dezvolte și componenta „Baschet pentru Toți”, oferind copiilor posibilitatea de a practica baschetul și într-un cadru competițional, nu doar la nivelul grupelor de performanță. Trei echipe au fost înscrise în Campionatul Regional – Sucursala Regională 3 (Zona Centru), unde au obținut următoarele clasări: U17 Plăcere – locul 2, U15 Plăcere – locul 3 și U16 Plăcere – locul 6.

Foto: CSU Andu Sibiu
Activitatea competițională continuă și în perioada verii. În intervalul 21–27 iunie, CSU Andu Sibiu a participat la Festivalul Național de Babybaschet de la Costinești cu trei echipe de masculin. Una dintre echipe a încheiat competiția fără înfrângere, o alta a suferit o singură înfrângere, iar cea de-a treia a obținut patru victorii în cele nouă partide disputate.

Foto: CSU Andu Sibiu
În această săptămână, clubul este prezent la Festivalul Național de Minibaschet, unde este reprezentat de patru echipe de minibaschet masculin și o echipă de minibaschet feminin. Ultima competiție oficială a sezonului va fi Campionatul Național U12, programat în luna august.

Foto: CSU Andu Sibiu
Le mulțumim tuturor sportivilor, antrenorilor, părinților, voluntarilor și partenerilor care au fost alături de club pe parcursul acestui sezon. Le dorim mult succes echipelor care reprezintă în continuare CSU Andu Sibiu în competițiile verii și îi așteptăm cu drag pe viitorii noștri baschetbaliști la începutul unui nou sezon!
În afara competițiilor oficiale, clubul își desfășoară activitatea în opt locații din municipiul Sibiu, unde se pregătesc aproximativ 600 de copii. Odată cu încheierea vacanței de vară, vor începe înscrierile pentru o nouă generație de copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, care doresc să sa facă primii pași în practicarea baschetului.













