Bărbat arestat după ce și-a omorât în bătaie un prieten. Cei doi erau beți

Un tânăr din judeţul Arad a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile în cazul morţii unui bărbat din Pecica.

Un tânăr din judeţul Arad a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile în cazul morţii unui bărbat din Pecica, care a fost bătut în noaptea de 13 spre 14 august, iar ulterior a decedat în spital din cauza rănilor.

Suspectul are 25 de ani şi ar fi consumat alcool împreună cu victima, însă ar fi ajuns la o altercaţie, a informat, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, anunță Monitorul de Cluj.

„După ce a consumat alcool împreună cu victima în vârstă de 48 de ani (în interiorul imobilului unde inculpatul locuia în chirie în localitatea Pecica), între inculpatul Ş.I.F. şi victima U.I. a existat un conflict fizic în care inculpatul a lovit victima de trei ori cu palma peste cap, apoi peste picioare, moment în care victima a căzut şi s-a lovit cu capul de teracotă, inculpatul continuând să lovească victima cu picioarele în zona capului şi a corpului şi cu pumnii în zona feţei. După ce i-a aplicat lovituri aproximativ 30 de minute, inculpatul a lovit victima în baia locuinţei, unde a spălat-o pe faţă de sânge, după care a scos-o afară din casă, victima plecând pe picioarele sale”, se arată într-un comunicat al procurorilor.

A doua zi dimineaţa, un localnic a sunat la 112 si a sesizat că un bărbat zăcea în stare de inconştienţă pe strada 113 din Pecica. Poliţiştii şi un echipaj medical s-au deplasat la locul indicat, găsind victima în stare de comă, cu traumatisme cranio-cerebrale acute închise. Transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pacientul a fost mutat în aceeaşi zi la Spitalul Judeţean din Timişoara, Secţia Neurochirurgie, iar în 18 august a fost transferat la Spitalul Judeţean din Oradea, Secţia ATI. Victima a decedat din cauza rănilor în 23 august.

Procurorii informează că suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*