O rețea de falsificatori condusă cu multă „măiestrie” de un deținut al penitenciarului din Miercurea Ciuc a reușit să ruleze bancnote contrafăcute pe piața din Sibiu.
În prezent, grupul infracţional a fost adus în arest preventiv, suspecţii primind mandate de arestare. Pentru faptul că au produs bani nu prin muncă cinstită, ci cu ajutorul imprimantelor, ei riscă acum să stea după gratii între 7 şi 20 de ani.
Afacerea unui deținut și a soției sale urmărită general
Afacerea era coordonată de un interlop braşovean, încarcerat în penitenciarul din Miercurea Ciuc, tot pentru fals de monedă şi alte valori. Capul reţelei, Stelian Pârvu, de 36 de ani, este din oraşul Făgăraş. Bărbatul, frate vitreg cu interlopul Alen Moisin, dirija întreaga afacere din penitenciarul harghitean. Stelian Pârvu este un „client” vechi de-al poliţiştilor. El a mai fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de fiinţe umane şi trafic de risc. Soţia lui era şi ea în vizorul oamenilor legii – urmărită general după ce avea emis pe numele ei un mandat de executate a unei pedepse de şase ani, pentru trafic de persoane, Cu toate acestea, femeia venea nestingherită la penitenciar, în vizită la soțul captiv, vorbea cu acesta la telefon și chiar participa efectiv la fabricarea bancnotelor false după indicațiile primite, au dezvăluit surse apropiate anchetei.
„Marfa” a ajuns în şapte județe
Gruparea condusă de Pârvu a fost monitorizată timp de şase luni. Ancheta a stabilit că interlopul îşi derula afacerile ajutat de soţia sa, Augustina Pârvu, în vârstă de 28 de ani. Tânăra falsifica banii, ajutată de concubinul mamei ei. Ulterior, „făcăturile” erau încredinţate unei tinere din Râşnov, care avea sarcina să le vândă unui individ din Miercurea Ciuc, Kollo Tihmer (31 de ani), cunoscut şi el cu antecedente penale. Bine coordonată din închisoare, rețeaua a reușit să falsifice și să plaseze nu mai puţin de 111 bancnote de câte 500 de lei. Astfel, potrivit informaţiilor obţinute de investigatori, banii au ajuns în județele Buzău, Olt, Harghita, Sibiu, Mureș, Dolj și Dâmbovița.
Pe urmele falsificatorilor
Recent, judecătorii sibieni au încercat să afle cum au fost plasați banii în Sibiu. Au fost audiați câțiva martori. Cristina Popa, o vânzătoare de la un chioșc al firmei Total Com, și-a amintit că a vândut unui individ o cartelă telefonică Orange. A primit în schimb o bancnotă de 500 de lei și a dat restul corect. Tranzacţia mică pentru care i-a fost înmânată o sumă atât de mare nu i-a dat de bănuit. Habar nu avea că atunci a schimbat banii traficanților. Avea să afle mai târziu, când a primit hârtia de 500 de lei drept salariu şi a încercat, la rândul ei, să-şi facă cumpărăturile într-o unitate unde s-a depistat imediat falsul. La fel a pățit și Silvia Dorel, care s-a ales cu o bancnotă falsă de la un client al barului la care lucra. În total, anchetatorii au găsit patru asemenea cazuri la Sibiu. Cel puţin deocamdată.
111
bancnote false au fost tipărite de infractori